Percheziții în Dămbovița, Argeș și București într-un dosar de fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual şi uz de fals

Poliţiştii dâmboviţeni au efectuat, marți,  20 de percheziţii domiciliare, în Bucureşti şi în localităţile Titu, Poiana, Sălcioara, Corbii Mari, Petreşti, Cobia şi Ciocăneşti, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean.

Activităţile sunt desfăşurate în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual şi uz de fals.

"Din cercetările efectuate până în prezent, a reieşit faptul că directorul unei unităţi de învăţământ din oraşul Titu, în perioada 2012-2021, ar fi falsificat, ar fi ajutat la falsificarea şi ar fi folosit 24 de foi matricole aparţinând unor persoane din judeţele Dâmboviţa, Argeş şi municipiul Bucureşti, atestând în mod nereal că ar fi urmat cursurile unor unităţi de învăţământ. Totodată, în baza acestor documente, ar fi depus cereri pentru aceste persoane în vederea continuării studiilor la o altă unitate de învăţământ", precizează IPJ Dâmboviţa.

Poliţiştii vor pune în aplicare mai multe mandate de aducere, persoanele depistate urmând să fie conduse la sediile unităţii de poliţie, pentru audieri.

Poliţiştii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, pentru probarea întregii activităţi infracţionale şi tragerea la răspundere penală a celor bănuiţi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel