Percheziții în București, Vrancea și Dolj la sediile unor societăți comerciale

Imagine cu rol ilustrativ
Imagine cu rol ilustrativ

În această dimineață, polițiștii specializați în investigarea criminalității economice efectuează 13 percheziții în București, Vrancea și Dolj la sediile unor societăți comerciale și locuințele unor persoane. 

Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București efectuează 13 percheziții domiciliare, pe raza municipiului București și a județelor Vrancea și Dolj, la locuințele unor persoane și sediile și punctele de lucru ale unor societăți comerciale.

Din probatoriul administrat au rezultat indicii că, în perioada ianuarie-martie 2019, o grupare infracțională formată din mai multe persoane ar fi indus în eroare funcționarii a două societăți de leasing din București.

Cum au procedat membri grupării

Pentru obține finanțarea solicitată, membri grupării ar fi prezentat date nereale legate de activitatea a două societăți comerciale, cu sediul în București și Giurgiu, intrând astfel în posesia a 3 autoturisme și a unui utilaj agricol.

Ulterior, bunurile ar fi fost înstrăinate fără drept, contrar contractelor încheiate, către persoane din afara țării, în scopul obținerii unor foloase materiale injuste, cauzând astfel un prejudiciu de 192.797 euro și 140.155 lei.

Polițiștii au pus în aplicare 3 mandate de aducere emise pe numele persoanelor bănuite, acestea urmând a fi audiate la sediul Direcției de Investigare a Criminalității Economice și la sediul I.P.J. Vrancea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel