Percheziții domiciliare în București și mai multe județe, într-un dosar privind obținerea ilegală de fonduri publice

Percheziții domiciliare în București și mai multe județe, într-un dosar privind obținerea ilegală de fonduri publice.
Percheziții domiciliare în București și mai multe județe, într-un dosar privind obținerea ilegală de fonduri publice.

Polițiștii desfășoară o amplă acțiune pentru destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în obținerea ilegală de fonduri nerambursabile, garantate de bugetul de stat, printr-un program de finanțare.

În cadrul acestei acțiuni, vor fi puse în executare 42 de mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București și în județele Ilfov, Galați, Maramureș, Suceava, Neamț, Vaslui și Iași. 
La data de 28 iunie 2022, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de 38 de suspecți, persoane fizice și juridice.

În cauză se efectuează cercetări sub supravegherea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală și criminalistică, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, obținere ilegală de fonduri, deturnare de fonduri și spălare a banilor.

În urma cercetărilor, a rezultat faptul că, în perioada anilor 2019-2020, pe teritoriul României, s-a constituit un grup infracțional organizat care, în realizarea aceleiași rezoluții, prin intermediul mai multor societăți comerciale, ar fi obținut pe nedrept fonduri nerambursabile garantate de bugetul de stat, în cuantum total de 1.571.687 de lei, printr-un program de finanțare.

Suportul de specialitate este asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române. La acțiune participă polițiști ai inspectoratelor de poliție județene Iași, Galați, Maramureș, Suceava, Neamț și Vaslui. De asemenea, activitățile beneficiază de sprijinul jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei "Vlad Țepeș".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel