Surse: Percheziții DNA la Primăria Capitalei

Primăria Capitalei
Primăria Capitalei

Potrivit unor surse, miercuri dimineață, Primăria Municipiului București ar fi fost vizată de percheziții ale Direcției Naționale Anticorpție.

Procurorii Direcţii Naţionale Anticorupţie efectuează percheziţii la sediul Primăriei Capitalei, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare.

Potrivit surselor citate, anchetatorii ridică documente într-un dosar în care sunt vizate fapte comise în urmă cu mai mult de opt ani de funcţionari ai municipalităţii privind un schimb de terenuri.

Aurelian Bădulascu, consilier general PSD, a oferit mai multe explicații la România TV:

„Ca şi la ultima percheziţie, activitatea infracţională a numitului Nicuşor Dan a continuat, în sensul că specialitatea dumnealui să-şi pună oamenii în funcţii cheie pentru a reuşi ulterior să manipuleze anumite achiziţii care se fac din bani publici ai Municipiului Bucureşti pentru grupurile de interese pe care acesta le serveşte.

Există la nivelul PMB pe care o girează acest domn, cu complicitatea consilierilor PNL şi USR care îi servesc lui Nicuşor Dan, prin votul din CGMB absolut toate solicitările.

Mai clar, veţi vedea că în acest zile se lucra la o nouă organigramă a PMB unde în funcţiile cheie să instalate persoane, în special în zona de achiziţii care să poată crea caietele de sarcini în favoarea unor câştigători care să nu mai participe la licitaţie, decât să simuleze şi astfel să fie declaraţi câştigători”.

Plângeri formulate de angajaţii Primăriei Capitalei

„Angajaţii PMB din zonele despre care v-am vorbit au înţeles să formuleze plângeri penale în urmă cu o lună de zile pentru aceste chestiuni pe care DNA îşi face datoria. Rezultatul este acte.”

„Triada Nicuşor Dan, PNL, USR căpuşează banul public al Municipilului Bucureşti.”

„Asistaţi la ce nu aţi asistat niciodată în istoria Primăriei Municipiului Bucureşti, la percheziţii în biroul acestui domn care din păcate este primar al Municipiului Bucureşti”, a mai precizat Aurelian Bădulescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel