Percheziții DNA, după retrocedarea unui sat întreg

DSC_0059
DSC_0059

Procurorii DNA fac percheziții după ce un sat întreg  fost retrocedat. Sunt vizate două cabinete notariale din Arad şi un ocol silvic din satul arădean Nadăş.

UPDATE 11:02: DNA a pus sechestru pe satul retrocedat. Prejudiciul estimat este de 21 de milioane de euro.

Ocolul aparţine familiei Colţeu, cea care a câştigat în instanţă 8.700 de hectare de teren, aproape tot extravilanul satului. Surse judiciare au spus pentru Mediafax că procurorii anticorupţie din Timişoara au suspiciuni cu privire la un dosar în care se vorbeşte despre abuz în serviciu în ceea ce priveşte restituirea satului Nadăş din judeţul Arad.

Plângerea a fost făcută de avocatul localnicilor din Nadăș și a fost depusă la Parchetul instanței supreme. Dosarul a fost transmis ulterior la DNA. Sătenii spun că familia Colțeu nu avea cum să moștenească terenurile pentru că proprietarul inițial, cea care a transmis drepturile litigioase, nu mai avea acele pământuri din 1939. Atunci a existat o licitație publică și toate suprafețele au fost cumpărate de către Societatea Forestieră Nadăş, unde acum era acționar, cu 81%, un cetățean român. Sătenii mai reclamă şi o posibilă falsificare a numerelor topografice ale terenurilor şi modul de intabulare a acestor suprafeţe, dar și modul în care s-au făcut executări silite "care se refereau la terenuri libere, dar în realitate acestea erau ocupate şi de case ale oamenilor".

Vezi și: Un sat întreg, retrocedat. Revoltă în Arad. Judecătoarea, arestată pentru șpagă

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel