PERCHEZIȚII la un secretar de stat tehnocrat. Gafă URIAȘĂ a mascaților - UPDATE

Guvern Ciolos
Guvern Ciolos

UPDATE 10:12: Horaţiu Anghelescu, fost secretar de stat în Ministerul Comunicaţiilor în perioada guvernului Cioloş, a fost ridicat de poliţiştii buzoieni joi dimineaţa pentru a fi adus cu mandat pentru audiere, la locuinţa sa din municipiul Buzău având loc şi o percheziţie, desfăşurată sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice a Poliţiei Române într-un dosar de evaziune fiscală, potrivit unor surse judiciare. 

Horaţiu Anghelescu, care este şi preşedintele Asociaţiei Pro Democraţia Buzău, a fost dus pentru audieri la sediul IPJ Buzău, iar de la locuinţa sa au fost ridicate mai multe documente, potrivit surselor menţionate. În dosarul respectiv este vorba de operaţiuni fictive cu cu materiale de construcţii, achiziţii şi prestări de servicii, au mai precizat sursele judiciare. Poliţiştii buzoieni efectuează joi dimineaţă 27 de percheziţii la locuinţele unor persoane şi la sediile unor firme din trei judeţe şi din municipiul Bucureşti, bănuite de evaziune fiscală.

-----

Știrea inițială:

Joi dimineață au loc percheziții la un secretar de stat din Guvernul Cioloș.

Este vorba despre Horațiu Anghelescu, fost secretar de stat în cadrul Ministerului Comunicaţiilor din Guvernul Cioloș, actual președinte al Asociației Pro Democrația, filiala Buzău. Se pare că în imobilul lui Horațiu Anghelescu ar funcționa mai multe firme care sunt bănuite că în perioada 2012-2014 ar fi încasat ilegal restituiri de TVA.

Din păcate, acțiunea polițiștilor din cadrul IPJ Buzău s-a soldat și cu o gafă. În loc să descindă în locuința care ar fi trebuit, mascații au intrat în curtea unei bătrâne, din greșeală, care s-a speriat teribil. Polițiștii au efectuat percheziții în casa femeii până s-au lămurit că este vorba despre o eroare, informează România TV.

[citeste si]

Poliţiştii din cadrul IPJ Buzău, sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice a Poliţiei Române, efectuează joi 27 de percheziţii la locuinţele unor persoane şi la sediile unor firme din trei judeţe şi din municipiul Bucureşti, bănuite de evaziune fiscală.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat a fost estimat la peste 360.000 de lei.

'Activităţile se desfăşoară la locuinţele unor persoane şi la sediile unor societăţi comerciale din judeţele Buzău, Vrancea, Suceava şi din municipiul Bucureşti. Din cercetări a reieşit că, în perioada 2012 - 2014, patru persoane, având calitatea de administratori ai unor societăţi comerciale, ar fi constituit un circuit infracţional în vederea eludării obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat. Circuitul ar fi avut la bază un sistem financiar-bancar fraudulos, în care ar fi fost angrenate societăţi comerciale controlate de către persoanele bănuite', se precizează într-un comunicat de presă transmis de IPJ Buzău.

Potrivit sursei citate, cei în cauză, prin acţiuni circumscrise evaziunii fiscale, ar fi dispus înregistrarea în contabilitatea societăţilor implicate în circuitul infracţional a mai multor achiziţii şi livrări de bunuri şi servicii, deducând ilegal T.V.A şi diminuând artificial impozitul pe profit, prejudiciul cauzat bugetului de stat fiind estimat la peste 360.000 de lei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel