Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea efectuează, joi, percheziţii în două judeţe şi municipiul Bucureşti, într-un dosar ce vizează săvârşirea unor infracţiuni de corupţie.
”În cursul zilei de astăzi, 16 noiembrie 2017, pe baza autorizaţiilor emise de către instanţă, se efectuează în colaborare cu lucrători de poliţie din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, 33 percheziţii pe raza judeţelor Vâlcea, Dolj şi municipiul Bucureşti, inclusiv la o instituţie publică”, se precizează într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea transmis.
Conform aceleiaşi surse, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea şi Grupării Mobile de Jandarmi Craiova.
”Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, se mai menţionează în comunicat.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News