€ 5.0919
|
$ 4.3707
|
Curs valutar: € 5.0919
|
$ 4.3707
 

Percheziții în București și mai multe județe. EVAZIUNE FISCALĂ
Autor: Anca Murgoci

perchezitii_82101900
 

Poliţiştii fac 28 de percheziţii în Bucureşti, Călăraşi, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Ilfov şi Timiş, la firme care comercializează materiale reciclabile şi la persoane suspectate de evaziune fiscală cu un...

Anchetatorii verifică relaţiile comerciale desfăşurate de 12 societăţi comerciale din România şi trei firme din Marea Britanie.

\"Din cercetări a reieşit că, în perioada 2010 - 2014, reprezentanţii societăţilor implicate nu ar fi înregistrat în evidenţa contabilă veniturile realizate din comercializarea materialelor reciclabile (feroase şi neferoase) şi ar fi înregistrat documente de provenienţă pentru mărfuri comercializate de la firme tip «fantomă»\", se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Române.

Potrivit anchetatorilor, sumele de bani încasate prin conturile bancare ar fi fost ridicate în numerar, folosindu-se borderouri de achiziţii întocmite în fals.

În urma investigaţiilor s-a stabilit şi că, în cursul anului 2012, ar fi fost realizate mai multe livrări către trei societăţi din Marea Britanie, nerecunoscute de acestea.

Prejudiciul în acest caz a fost estimat la 2,2 milioane de euro, reprezentând taxe şi impozite sustrase de la plată de administratorii societăţilor, în perioada 2010-2014, scrie Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close