Percheziții de amploare în Capitală. Mituitorul Elenei Udrea, vizat

Poliţişti de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din Sectorul 1 efectuează, joi, 22 de percheziţii în Bucureşti şi judeţul Ilfov, în vederea ridicării de documente financiar contabile şi înscrisuri de la sediul unor firme şi domiciliile unor persoane suspectate de evaziune fiscală, spălare de bani şi delapidare. 

Din cercetările efectuate până în prezent de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti (PCAB), a rezultat faptul că, în cursul anului 2009, între două societăţi comerciale au fost încheiate contracte de consultanţă şi vânzare-cumpărare, având ca obiect terenuri la preţuri mult supraevaluate, astfel încât bugetul de stat a fost prejudiciat cu aproximativ 500.000 de euro, reprezentând neplata impozitului pe profit şi a taxei pe valoare adăugată.

Potrivit unui comunicat al PCAB, în dosar sunt cercetate 2 persoane fizice şi 2 persoane juridice pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, complicitate la evaziune fiscală, spălare de bani şi delapidare.

Conform RTV,  descinderile vizează firma Energy Holding, dar și pe fondatorul ei, Bogdan Buzoianu, omul care apare într-un dosar DNA ca mituitor al Elenei Udrea.

În vederea asigurării prezenţei la audieri, au fost emise mandate de aducere pe numele suspecţilor. De asemenea, procurorii au pus sechestru pe 14 imobile - terenuri şi construcţii, identificate în proprietatea suspecţilor.

La acţiune participă poliţişti din cadrul IGPR - SAS.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel