Pensionarii protestează în fața Administrației Prezidențiale, Guvernului și a prefecturilor din țară. Vor pensii majorate cu 40%!

Pensionarii protestează în fața Administrației Prezidențiale, Guvernului și a prefecturilor din țară. Vor pensii majorate cu 40%!
Pensionarii protestează în fața Administrației Prezidențiale, Guvernului și a prefecturilor din țară. Vor pensii majorate cu 40%!

Pensionari afiliaţi la trei mari organizaţii participă miercuri la două mitinguri, în Bucureşti, unul în faţa Administraţiei Prezidenţiale, iar celălalt în faţa sediului Guvernului, în semn de protest faţă de faptul că pensiile nu au fost majorate cu 40%. 

Acţiunile de protest sunt organizate de Federaţia Naţională a Pensionarilor din România, Uniunea Generală a Pensionarilor din România şi Federaţia Naţională 'Unirea' a Pensionarilor din România. Înainte de debutul mitingurilor din Bucureşti, preşedintele Federaţiei Naţionale a Pensionarilor din România, Preda Nedelcu, a declarat, conform Agerpres, că organizaţiile de pensionari au cerut membrilor din toată ţara să iasă miercuri în stradă în faţa Prefecturilor din fiecare judeţ.

'Noi am cerut colegilor noştri din ţară, organizaţiilor de pensionari, ca astăzi la ora 11, când noi ne aflăm în Piaţa Victoriei, dumnealor se vor afla în faţa prefecturilor din întreaga ţară', a afirmat preşedintele Federaţiei Naţionale a Pensionarilor din România.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt1
YesMy