Pensii private obligatorii. Fonduri, valoare active

Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de peste 48 miliarde de lei, la 31 ianuarie 2019, în creştere cu 17,1% faţă de nivelul existent în luna similară a anului trecut, potrivit datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

Titlurile de stat deţin cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 30,37 miliarde de lei, respectiv 63,2%. Pe locul doi de află acţiunile, cu 7,94 miliarde de lei (16,52%). Depozitele bancare se situează pe locul al treilea din acest punct de vedere, cu 4,5 miliarde de lei, respectiv 9,38% din totalul activelor.

Conform datelor ASF, valoarea activului total al fondurilor de pensii de la Pilonul II era de 48,063 miliarde de lei, la 31 ianuarie 2019, iar valoarea activului net era de 48,042 miliarde de lei. Fondurile de pensii private obligatorii aveau 7,270 milioane de participanţi. Conform datelor ASF, de la începutul colectării în sistem au fost virate contribuţii pentru 7,138 milioane de participanţi.

În luna noiembrie 2018, au fost virate contribuţii pentru 4,061 milioane de participanţi, iar pentru 3,189 milioane nu au fost virate contribuţii. Pe pilonul II sunt active următoarele fonduri de pensii: Metropolitan Life Pensii, Aripi, AZT Viitorul tău, BCR, BRD, NN şi Vital.

Vezi și: Dăncilă, întâlnire cu magistrații și reprezentanții CSM

Tiramisu, rețeta originală. Cum se prepară, de fapt. Este delicios!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel