Pelerinajul de Sfântul Dumitru s-ar putea organiza. Ce spune Patriarhia Română şi care e diferenţa faţă de Sfânta Parascheva

Patriarhia Română a anunţat că pelerinajul de la Sfântul Dumitru ar putea fi organizat şi anul acesta, în ciuda pandemiei şi a cifrelor record din Capitală în ceea ce priveşte COVID-19. 

Cred că rămânând în limitele foarte solide ale rațiunii, ale conștientizării situației realmente foarte dificile cu care ne confruntăm, considerăm că un eveniment atât de important precum pelerinajul din luna octombrie la Sfântul Dimitrie Cel Nou, ocrotitorul Bucureștiului, poate fi organizat și din acest sens, Patriarhia Română, Arhiepiscopia Bucureștilor au făcut demersuri oficiale pentru aducerea la cunoștință a autorităților îngrijorate firește de orice manifestare publică, a condițiilor pe care noi înșine le-am gândit, condiții limitative, condiții restrictive, condiții de maximă precauție de ordine și protecție față de credincioșii care vor veni, în așa fel încât să putem obține aprobarea necesară, organizării unui pelerinaj, nu ca în alți ani, ci a unui pelerinaj cu un număr mai restrâns de credincioși. Așa cum știm, nu se vine din afara Bucureștiului și a zonei Ilfov.", a explicat Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române. 

Diferenţa faţă de pelerinajul de la Sfânta Parascheva 

"Pelerinajul acesta din București are niște particularități care îl diferențiază de pelerinajul de la Iași. De exemplu, numărul pelerinilor care participă anual la sărbătoarea din 27 octombrie e considerabil mai mic, iar prin comparație cu pelerinajul de la Iași, acest număr este în general de trei ori mai redus.

De asemenea, cei mai mulți credincioși, în majoritatea lor copleșitoare vin individual, nu vin în grupuri organizate, iar pelerinii care venea din provincie, oricum veneau cu automobilul. Nu este cazul anul acesta. Este un pelerinaj gândit și adecvat la condițiile actuale.

(...) Eu sper ca mâine după-amiază să putem emite un comunicat în care să explicăm la nivel de detaliu concret organizarea acestui pelerinaj care spre deosebire de alți ani, nu s-ar întinde mai mult de trei zile. Înainte, moaștele erau scoase cu o săptămână înainte, a mai spus Vasile Bănescu la Antena 3.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel