Pedepsele primite de minorii care au ucis în bătaie un om

Sursă foto: Pexels
Sursă foto: Pexels

Doi minori din Blaj au primit pedepse din partea judecătorilor de la Tribunalul Alba, după ce au ucis un bărbat în bătaie. 

Doi minori și-au aflat pedepsele pentru fapta lor odioasă. Patru ani este pedeapsa pe care a primit-o din partea judecătorilor de la Tribunalul Alba, minorul M.D.Denis după ce a omorât în bătaie un om. De asemenea, prietenul său, V.Claudiu Daniel, a fost condamnat la opt ani de închisoare după ce l-a lovit pe bărbatul căzut la pământ până ce l-a ucis, relatează Alba24

Denis deoarece este încă minor (avea 16 ani când a ucis un om în bătaie) va executa pedeapsa într-un centru pentru minori, iar Daniel într-un penitenciar, cel din urmă avea 19 ani la data comiterii crimei. 

Victima a rămas neidentificată

Identitatea victimei, un om al străzii nu a putut fi identificată de către anchetatori deși s-au făcut multe demersuri în acest caz, au declarat pentru alba24.ro, reprezentații Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba. 

Mai exact rămâne un mister cine este victima și de ce a ajuns în noaptea de 5 spre 6 septembrie, în parcul din Blaj. Deoarece unul dintre făptași este minor, dosarul a fost judecat la secret, iar sentința a fost dată pe 29 noiembrie 2021.

După decizia judecătorilor, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba au făcut apel pentru ”anumite motive de nelegalitate a sentinței”, au mai precizat reprezentații Parchetului pentru alba24.ro. 

Ce s-ar fi întâmplat în noaptea de 5 spre 6 septembrie 2020, în zona centrală din Blaj

Prima dată bărbatul a fost zărit în noaptea crimei, în Crăciunelu de Jos, unde cu ultimul leu pe care îl avea la el și-a cumparat un corn de la un magazin. Cei aproximativ șase kilometri până la Blaj i-a parcurs pe jos.

Potrivit surselor alba24.ro, bărbatul omorât a ajuns în Blaj în jurul orei 00.00, după care a mers către parcul din localitate. Cei doi tineri, care ar fi plecat de la o petrecere ar fi mers după țigări și alcool.

În parcul din Blaj s-au intersectat cu bărbatul de 40 de ani, care până acum a rămas neindentificat. În urma unor discuții contradictorii, între cei trei a început o altercație.

Victima ar fi fost bătută de cei doi timp de șase minute

Mai exact, cei doi tineri l-ar fi lovit pe acesta până a căzut la pământ, iar după i-au aplicat mai multe lovituri. Potrivit unor surse medicale, bărbatul a avut în urma loviturilor primite, mai multe organe afectate (pancreas, rinichi).

După ce l-au bătut, cei doi tineri s-au făcut nevăzuți.

Bărbatul ar fi fost descoperit, de un cetățean care se întorcea de la lucru, în jurul orei 2.00. Acesta a sunat la 112, iar când echipajul medical a ajuns la fața locului, bărbatul se afla deja în comă. Asupra sa nu au fost găsite documente, ci în bunzunare avea doar câteva chiștoace de țigări.

Bărbatul a ajuns în comă de gradul IV la Spitalul din Blaj, dar era într-o stare foarte gravă. A fost intubat și trimis de urgență la Târgu Mureș, dar leziunile erau atât de grave încât a decedat pe drum. Când a ajuns la spital, ochii bărbatului nu mai puteau fi văzuti din cauza traumelor de la nivelul feței. Cel mai probabil a fost lovit când era la pământ cu picioarele în față.

Momentan apelul încă nu a fost înregistrat pe rolul instanței superioare, la Curtea de Apel Alba Iulia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel