Pe cine propune PSD ca președinte al României. Ciolacu: Îl vom stabili prin alegeri interne, va fi competiţie deschisă

Marcel Ciolacu, liderul PSD, a făcut precizări cu privire la o posibilă candidatură la președinția României. 

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că următorul candidat la Preşedinţia României va fi stabilit în urma unor alegeri interne în partid şi va exista o competiţie deschisă pentru toţi social-democraţii, însă şi posibilitatea de a candida "un apropiat al PSD, dar care în acest moment nu este actor în prima scenă a partidului", scrie Agerpres. 

Ciolacu a precizat, joi seară, într-o emisiune la Antena 3, că pentru PSD nu este o prioritate desemnarea candidatului la alegerile prezidenţiale.

"În primul rând, nu este o prioritate, iar eu, ca preşedinte al partidului, am anunţat că s-a terminat cutuma prin care preşedintele partidului era de drept candidatul la prezidenţiale. Ne-am uitat puţin în trecut şi am văzut că acest lucru nu a funcţionat, nu a fost cea mai bună alegere şi cea mai bună abordare. Mai mult, am anunţat pe toţi colegii mei că vom face o modificare la statutul partidului, vom face alegeri preliminare în interior, în fiecare filială judeţeană a partidului şi vom alege pe alte baze, în altă logică şi pe alte principii candidatul Partidului Social Democrat la alegerile prezidenţiale. Este o competiţie pentru toţi colegii care doresc să acceadă la a fi candidat din partea PSD. Mai mult, am lăsat o uşă deschisă şi eventualităţii să aducem un candidat apropiat PSD, dar care în acest moment nu este actor în prima scenă a partidului", a declarat Marcel Ciolacu.

Liderul PSD susţine că în partid a fost primită bine această propunere.

"Colegii au fost de acord cu propunerea mea. Vom vedea în următoarea perioadă cum, când vom declanşa aceste alegeri preliminare. Dar prioritatea principală nu este aceasta", a mai spus Ciolacu. 

Marcel Ciolacu, despre PNRR

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, s-a arătat nemulțumit de întâlnirea pe care a avut-o cu Florin Cîțu deoarece nu ar fi avut acces la PNRR în integritatea sa.

Totodată, Marcel Ciolacu s-a arătat încrezător că PNRR va fi totuși prezentat în Parlament, așa cum au făcut și alte țări europene, invitându-l pe Ludovic Orban să discute cu cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, dacă el se opune acestui lucru.

CITEȘTE AICI MAI MULT: Marcel Ciolacu, despre PNRR: Îl invit pe domnul Orban să vorbească cu președinta Comisiei Europene

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel