Liderul PDL, Vasile Blaga a explicat că PDL va propune modificare pocedurii prin care se numesc judecătorii la Curtea Constiţională. PDL propune ca judecătorii să nu mai fie aleşi pe criterii politice, ci pe criterii profesionale. Blaga susţine că propunerile de judecători ar putea fi făcute de Consiliul Superior al Magistraturii şi Înalta Curte.
"Vom cere şi celorlalte formaţiuni politice ca atunci când un judecător îşi încheie mandatul actual, indiferent de cine este propus, să fie propus un magistrat de a cărui probitate morală şi profesională să nu se îndoiască nimeni, şi, sigur că da, ar fi bine să ne adresăm în acest sens atât CSM, cât şi Înaltei Curţi de Justiţie”, a spus Blaga, duminică, la finalul reuniunii BPN şi a grupurilor parlamentare.
Preşedintele PDL a precizat că prin acest lucru se doreşte depolitizarea CCR şi această măsură îi priveşte doar pe judecătorii care îşi încheie mandatul.
"Am spus că dorim depolitizarea acestor instituţii, printre ele fiind şi CCR. Avem judecători la CCR care sunt în timpul mandatului. Nu discutăm despre dânşii. Dar în momentul în care unul dintre dânşii îşi încheie mandatul şi el a fost propus sau de către Parlament, Cameră sau Senat sau de către Preşedinţie, de exemplu, noi vom propune ca el să nu mai fie desemnat de către grupurile parlamentare ale PDL de exemplu din Cameră şi Senat, cum a fost regula până acum, şi ne adresăm toate forţele politice CSM-ului şi Înaltei Curţi să facă propuneri”, a explicat liderul PDL.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu