Paul Grigoriu, o legendă a radioului românesc, a murit

Foto: radioromaniacultural.ro
Foto: radioromaniacultural.ro

Paul Grigoriu, unul dintre cei mai iubiți oameni de radio din România, a fost găsit mort, vineri, în locuința sa din Buciumeni, Dâmbovița, unde se retrăsese după lunga activitate în radiodifuziune.

Paul Grigoriu era cunoscut ascultătorilor de radio din pentru emisiunea Matinal pe care a realizat-o ani buni la Radio România Actualităţi, începând din 1990

Paul Grigoriu s-a născut la 6 martie 1945 la Bacău. Absolvent al Facultăţii de Limbi romanice, clasice şi orientale – Universitatea Bucureşti (secţia franceză-spaniolă), din 1969 a lucrat la Radiodifuziunea Română, redacţia emisiunilor pentru străinătate (REPS), secţia franceză. Ulterior, a fost una dintre vocile “Radio Vacanţa”, iar după Decembrie 1989, a fost unul dintre realizatorii “Matinalului”, la Radio România Actualităţi, şi mai apoi al “Sfertului Academic”.

"Radioul înseamnă totul! În radio mi-am făcut familia, în radio am cunoscut oameni foarte importanţi şi în radio am învăţat că trebuie să te măsori cu centimetrul înainte să vorbeşti", declara Grigoriu.

„Am prins morbul abia la Radio Vacanţa, când am ieşit din stilul conservă care se practica de obicei. Atunci am înţeles ce înseamnă, atunci m-am îndrăgostit. Acolo era altă socoteală. Structura era mai lejeră. Făceam interviuri în direct. Acolo era radio" – spunea, într-un interviu pentru revista Esquire, regretatul Paul Grigoriu. 

Este autorul mai multor volume de proză şi reportaj literar. Debutul său cu Anatomia unei străzi (Casa editorială Odeon, colecţia „Inedit“ – Bucureşti, 1992) le propune cititorilor o „galerie de chipuri“ de pe strada Armenească a Bacăului, acolo unde, la numărul 40, viitorul megarealizator radio şi-a petrecut, blând şi anonim, copilăria. (Scripta manent. Ghid biobibliografic al scriitorilor din Radio 1928-2004 de Titus Vîjeu – Buc., Editura Casa Radio, 2004).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel