Patru tâlhari care acționau în Franța au fost prinși în Vâlcea

Poliţişti români şi francezi au acţionat în judeţul Vâlcea pentru depistarea şi reţinerea membrilor unui grup infracţional organizat, bănuiţi de tâlhărie, furt calificat şi tăinuire pe teritoriul Franţei, în perioada 2017 - 2018.

Au fost depistaţi şi reţinuţi patru cetăţeni români, cercetaţi de autorităţile franceze, care vor fi prezentaţi miercuri la Curtea de Apel Piteşti, pentru arestare, în vederea predării în baza unor mandate europene de anchetă emise de autorităţile din Franţa.

"În dimineaţa zilei de 21 mai, pe raza judeţului Vâlcea, poliţiştii români de investigaţii criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, alături de un analist EUROPOL, în cooperare cu poliţişti şi jandarmi francezi, au acţionat pentru depistarea şi reţinerea membrilor unui grup infracţional organizat, bănuiţi de tâlhărie, furt calificat şi tăinuire", informează un comunicat al IGPR.

Faptele ar fi fost comise în perioada 2017 - 2018 în mai multe localităţi franceze, printre care Neuilly Sur Marne, Champingny Sur Marne, Perreux Sur Marne, Maisons Alfort, Saint Denis.

Acțiune comună



Cooperarea poliţiştilor s-a desfăşurat în baza unui ordin european de anchetă, primit la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, în cadrul acţiunii fiind efectuate şase percheziţii domiciliare pe raza judeţului.

"Acţiunea a avut ca rezultat identificarea şi ridicarea unor bijuterii din aur şi argint, bijuterii din metale comune (folosite la comiterea unor infracţiuni de înşelăciune), contracte de amanet, bani şi aparatură IT", se arată în comunicat.

Ancheta autorităţilor franceze a reliefat că cei în cauză ar fi acostat, în general, persoane în vârstă, sub pretextul aflării unor adrese, iar după ce primeau informaţiile solicitate, ar fi oferit victimelor bijuterii ieftine în semn de mulţumire.

Profitând de neatenţia acestora sau chiar prin violenţă, le-ar fi deposedat de bijuterii, lănţişoare sau medalioane, bunuri care ar fi fost transferate ulterior în România.

Vezi și: Vâlcea: Instructor auto fără permis, prins de poliţişti în timp ce dădea lecţii de condus


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel