Patru persoane dispărute, dintre care trei minore, identificate de poliţişti în două zile la Sălaj

Trei minore ce figurau ca dispărute şi un bărbat cu schizofrenie plecat de la centrul unde era internat au fost identificaţi de poliţiştii din Sălaj, în decurs de doar două zile, sâmbătă şi duminică. 

Potrivit unei informări de presă dată publicităţii luni, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, lucrătorii Postului de Poliţie Năpradea au identificat, sâmbătă în comuna Someş-Odorhei, o minoră de 14 ani, domiciliată în Baia Mare, dată în urmărire de IPJ Maramureş, după ce a plecat de la domiciliu din data de 9 august. Minora a fost predată lucrătorilor din cadrul IPJ Maramureş.

Tot sâmbătă, lucrătorii Secţiei 1 Poliţie Rurală Zalău au fost sesizaţi prin SNUAU 112, de un părinte despre faptul că în seara zilei de 10 august, în jurul orelor 21:00, fiica lui, în vârstă de 12 ani, a dispărut de la domiciliu. 

"În baza celor sesizate au fost efectuate cercetări stabilindu-se că minora a fost văzută plecând din localitatea Chilioara împreună cu o persoana de sex masculin. Minora a fost identificată pe raza localităţii Hodod, iar ulterior a fost preluată şi predată părinţilor", se arată în informarea menţionată.

Duminică, agenţii de siguranţă publică din cadrul Poliţiei Zalău, l-au depistat, pe strada Porolissum din municipiu pe cetăţeanul care figura dispărut, fiind plecat voluntar din data de 5 august din localitatea Jibou, din Complexul de Recuperare şi Reabilitare Jibou, unde era internat permanent cu diagnostic "schizofrenie paranoidă, sindrom hipoanabolic". Pacientul a fost internat din nou la Complexul de recuperare şi reabilitare Jibou.

Conform sursei citate, în aceeaşi zi, o minoră de 16 ani, plecată voluntar dintr-un centru de minori, a fost depistată de poliţişti într-un local de pe raza oraşului Cehu Silvaniei. Minora nu prezenta urme de violenţă şi a declarat că nu a fost victima vreunei infracţiuni.


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27