Patru delfini si trei foci din Harkov vor fi aduși Constanța. "Nu mai au hrană și nici îngrijirea corectă”

Patru delfini si trei foci din Harkov vor fi aduși Constanța. "Nu mai au hrană și nici îngrijirea corectă” / Foto: Pixabay, de Claudia Beer
Patru delfini si trei foci din Harkov vor fi aduși Constanța. "Nu mai au hrană și nici îngrijirea corectă” / Foto: Pixabay, de Claudia Beer

Patru delfini si trei foci din Harkov vor fi aduși Constanța, după ce orașul a rămas fără resurse pentru îngrijirea lor.

Patru delfini și trei foci de la Delfinariul din Harkov, Ucraina, vor fi aduși la Constanța în următoarele săptămâni. Oraşul Harkov, care este bombardat grav de soldații ruşi, a rămas fără resursele necesare pentru îngrijirea animalelor, transmite Pro Tv.

Transportul acestora spre România va dura 24 de ore și va fi făcut cu camioane și tancuri de apă speciale.

VEZI ȘI: România, ţara iubitorilor de animale: Aproape jumătate dintre gospodăriile românilor au un câine, o pisică sau ambele. Suntem pe primul loc în Europa

Cum arăta un show al delfinilor din Harkov

Înainte de război, într-un show al delfinilor din Harkov, turiștii puteau înota cu mamiferele, cei mici erau tratați cu ajutorul delfinoterapiei, iar cei care voiau să își unească destinele în Delfinariu o puteau face fără nicio grijă. De când a izbucnit războiul, Harkov a fost bombardat întruna de ruși. Autoritățile din țara vecină au cerut ajutorul românilor.

“Vorbim de delfini și de foci, care ar trebui imediat scoși din zonă, pentru că nu mai au hrană și nici îngrijirea corectă.”, a spus Mihai Lupu, președintele Consiliul Județean Constanța.

VEZI ȘI: Studiu: Oamenii și delfinii au unele trăsături comune ale personalității. Care sunt acestea

Cei patru delfini ucraineni sunt deja așteptați de Nini și Chen Chen

Cei patru delfini din Ucraina vor fi carantinați într-un bazin la Constanța, timp de 12 zile, după care, încet-încet, se vor acomoda cu Nini și Chen Chen, delfinii de la Complexului Muzeal de Științe ale Naturii din Constanța. Ulterior, ei vor putea susține spectacole cu ceilalți doi delfini din Constanța.

“Le aducem pe cale terestră, după ce vom obține avizele necesare. Nu e simplu să transporţi, vor fi 20-24 de ore, aproximativ 1.000 de kilometri de parcurs și să sperăm că se va realiza printr-un coridor sau culoar de liniște de pace. Sunt niște tancuri speciale pentru transport delfini.”, a spus Adrian Bîlbă, director Delfinariului din Constanța.

Pe lângă cei patru delfini și trei foci, la Delfinariul din Constanța vor ajunge și patru îngrijitori din Harkov.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel