Patriarhul Daniel, mesaj pentru elevii care se află în perioada examenelor

Foto: basilica.ro
Foto: basilica.ro

Patriarhul Daniel a transmis un mesaj celor aflaţi în perioada examenelor. 

"Iubiţi copii şi tineri,

Biserica şi Şcoala vă sunt mereu alături pe drumul pregătirii voastre intelectuale şi spirituale, o cale a frumoasei formări pentru viaţă, spre a deveni o lumină în societate şi o bucurie pentru ţară.

Examenele trebuie înţelese ca prilejuri de confirmare a eforturilor făcute de voi cu speranţa împlinirii proiectelor personale, dar şi a evaluării gradului de îmbogăţire culturală la care aţi ajuns în urma acestor eforturi. Examenele vă vor aduce o confirmare a muncii voastre din ultimii ani şcolari şi vor fi prilej de bucurie pe care o veţi împărtăşi împreună cu dascălii şi părinţii voştri.

Iubirea lui Hristos Cel înviat să vă aducă în suflet pace, bucurie şi mult ajutor! Îi îndemnăm pe toţi preoţii ca, mai ales în perioada solicitantă a examenelor, să vă fie alături prin rugăciune, încurajare şi orice alt sprijin folositor", transmite Patriarhul Daniel.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel