Joachim Gauck, în vârstă de 72 de ani, un pastor fost militant pentru drepturile omului în fosta Republică Democrată Germană (RDG) va fi următorul preşedinte german, a declarat cancelarul Angela Merkel.
Autor: Andreea Predescu
Uniunea Creştină (CDU/CSU) a Angelei Merkel şi aliatul său liberal (FDP), Partidul social-democrat (SPD) şi Verzii dispun de o majoritate confortabilă pentru ca Gauck să fie ales după demisia de vineri a lui Christian Wulff, suspect de corupţie.
Gauck a fost candidatul din partea SPD şi a Verzilor în iunie 2010 împotriva lui Wulff, pe care Merkel a ajuns să îl susţină, în mod regretabil. Acesta, calificat de Merkel ca fiind "un profesor de democraţie" în cadrul conferinţei sale de presă, se bucură de o mare popularitate în Germania.
Doar partidul de extremă dreaptă Die Linke, care include foşti membri ai Partidului Comunist ce conducea în RDG, îl critică puternic pe acest pastor luteran.
Născut în ianuarie 1940 la Rostock, el a ales să devină pastor al Bisericii luterane şi a fost martor al unor arestări arbitrare în parohia sa. Într-o Republică Democrată Germană în care Biserica se bucura de o relativă linişte, acesta şi-a folosit poziţia pentru a apăra drepturile omului.
În timpul primelor proteste din 1989, care au condus la dărâmarea Zidului Berlinului în noiembrie, el a devenit purtătorul de cuvânt al colectivului de opozanţi Noul Forum din Rostock.
Gauck desemnat, ulterior, pe 3 octombrie 1990 să conducă Centrul însărcinat cu gestionarea şi conservarea arhivelor Stasi, poliţia secretă a fostei RDG. El a ocupat postul timp de 10 ani, devenind reprezentantul eforturilor germane vizând fosta dictatură comunistă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu