Paști 2020. Vinerea Mare - Cuvintele rostite de Iisus pe Cruce. Ce semnifică

La denia din această seară, Biserica face pomenirea Patimilor Mântuitorului și a mărturisirii tâlharului celui recunoscător care a dobândit raiul. Răstignit pe cruce, hulit, biciuit și însetat, Iisus a rostit câteva cuvinte înainte să moară. 

1. "Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac"

Domnul Iisus Hristos a arătat mila Sa față de ucigași. De asemenea, a proclamat de pe vârful stâncii Golgotei un adevăr dovedit: că făcătorii de rele nu ştiu niciodată ce fac. Omorându-l pe cel drept, ei se omoară în fapt pe sine, în vreme ce pe drept îl proslăvesc, scre crestinortodox.ro.

2. "Adevărat zic ție: astăzi vei fi cu Mine în Rai"

Această spusă a fost îndreptată către tâlharul care s-a pocăit pe Cruce. Foarte mângâietor cuvânt pentru păcătoşii care se pocăiesc fie şi în ultima clipă. Domnul îşi săvârşeşte misiunea şi pe Cruce. Până la ultima suflare, El mântuieşte pe cei care arată fie şi cea mai mică voinţă de a se mântui.

3. "Femeie, iată fiul tău!"

Aşa i-a zis Domnul sfintei Sale Maici, care stătea sub Crucea iubitului ei Fiu răstignit. Cuvintele acestea arată grija de fiu, pe care oricine o datorează părinţilor.

4. "Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?"

Aceste vorbe spuse de Iisus arată neputunța firii omenești, în fața suferințelor.

5. "Mi-e sete!"

Chinurile îndurate, căldura, deshidratarea. Iisus a cerut apă, însă un soldat roman i-a adus oțet, fapt ce nu a făcut decât să-i adâncească setea și să-i grăbească moartea.

6. "Părinte, în mâinile Tale îmi dau duhul!"

Fiul îşi dă duhul în mâinile Tatălui Său. Ca să se ştie că de la Tatăl a venit, nu de la Sine putere, cum îl învinuiau evreii. Cuvintele acestea au fost rostite şi ca să audă şi să priceapă budiştii, pitagoreii, ocultiştii şi toţi acei filosofi care băsmuiesc despre sălăşluirea sufletelor celor morţi în alţi oameni, sau în animale, sau în plante, sau în stele şi minerale.

7. "Săvârșitu-s-a!"

Această afirmație nu înseamnă terminarea vieții, ci săvârșirea misiunii Sale pe Pământ, aceea de a răscumpăra și de a mântui omenirea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel