Paștele Catolic. Papa Francisc, mesaj puternic în noaptea de Înviere: ”Viața se va schimba”

Sâmbătă noaptea, Papa Francisc a celebrat solemna Vigilie Pascală în bazilica San Pietro de la Vatican. 

Celebrarea, desfășurată la Altarul Catedrei, a cuprins ceremonia luminii, liturgia cuvântului, liturgia baptismală și liturgia euharistică, scrie Vatican News

Prudența sanitară a dus la omiterea botezului unor adulți. La omilie, pontiful a pus accentul pe actualitatea îndemnului ”de a merge în Galileea” pe care apostolii îl primesc în zorii învierii lui Isus.

”Isus, Cel înviat, ne iubește și vizitează orice situație a vieții noastre”, a spus papa Francisc. 

Încredere în Dumnezeu 

Cu o întreită vestire a Paștelui, papa Francisc a prezentat la omilia Vigiliei Pascale din anul mântuirii 2021 îndemnul la speranță și încredere în puterea lui Dumnezeu.

”Împreună cu El”, a subliniat papa, ”viața se va schimba. Pentru că dincolo de toate înfrângerile, de rău și de violență, dincolo de orice suferință și dincolo de moarte, Cel înviat trăiește și conduce istoria”. Vorbind pe larg despre îndemnul de a merge în Galileea, pe care discipolii îl primesc în dimineața învierii lui Isus, papa a evidențiat ce înseamnă astăzi ”a merge în Galileea”.

Vezi omilia papei Francisc prezentată la Vigilia Pascală, în varianta integrală, aici

Tradiționalul mesaj pascal 

În Duminica Învierii, 4 aprilie 2021, papa Francisc prezidează Sfânta Liturghie la ora Romei 10.00 în bazilica Sfântul Petru, iar la finalul celebrării euharistice transmite ”Urbi et Orbi” tradiționalul mesaj pascal, însoțit de binecuvântarea apostolică și de darul indulgenței plenare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel