Pasajul de la Piaţa Sudului. Termenul de finalizare prelungit până la 31 decembrie 2018

Perioada de implementare a proiectului de modernizare a infrastructurii rutiere la Piaţa Sudului a fost prelungită până pe 31 decembrie 2018, conform unui proiect de hotărâre adoptat, joi, de către consilierii generali ai Capitalei.

Acest proiect, dar şi altele două referitoare la prelungirea contractelor de finanţare pentru Observatorul Astronomic Vasile Urseanu şi Arcul de Triumf, precum şi pentru reabilitarea, modernizarea şi echiparea Ambulatoriului integrat al Spitalului Clinic de Copii Dr. Victor Gomoiu au fost introduse pe ordinea de zi suplimentară a şedinţei CGMB.

Consilierii PNL şi USB au solicitat acordarea unui răgaz pentru parcurgerea proiectelor şi includerea lor pe ordinea de zi a unei şedinţe viitoare, însă preşedintele de şedinţă, Honorius Circa, a explicat că este vorba despre o situaţie extraordinară, deoarece proiectele au fost înaintate târziu, iar în condiţiile în care nu vor fi prelungite contractele există riscul stopării lucrărilor.

'Este o solicitare a Autorităţii de Management pentru prelungirea perioadei de implementare, adică finalizarea tuturor lucrărilor aferente acestui obiectiv de investiţii şi devenirea lui funcţional. Conform comitetului de monitorizare, din data de 24 mai 2016, el a fost inclus pe lista proiectelor care pot fi declarate nefuncţionale şi a căror durată se prelungeşte după expirarea perioadei acordate. A mai fost o hotărâre de consiliu în decembrie 2015 care stabilea termenul limită de finalizare 30 iunie 2016. Fiind îndeplinite cumulativ condiţiile incluse în lista proiectelor nefuncţionale, obligaţia Municipalităţii este de a emite această hotărâre de consiliu general de prelungire a termenului contractului de finanţare, până la 31 decembrie 2018. (...) Neîncadrarea în termene, să prezentăm autorităţii de management această hotărâre de consiliu, duce la scoaterea lui din lista proiectelor nefuncţionale şi inclusiv la rambursarea tuturor sumelor eligibile atrase de la UE', a explicat directorul Direcţiei Transporturi, Florin Marius Legea.

El a mai precizat că până în prezent proiectul a fost realizat în proporţie de 73,25% şi a estimat că pasajul ar putea fi dat în funcţiune în august 2017. Tot în şedinţa de joi, consilierii generali au adoptat un proiect de hotărâre privind prelungirea contractului de finanţare nerambursabilă pentru reabilitarea, modernizarea şi echiparea Ambulatoriului integrat al Spitalului Clinic de Copii Dr. Victor Gomoiu.

Floriana Isabela Popescu, şef de Serviciu la Direcţia Management Proiecte şi Finanţări Externe, a declarat că lucrările de reabilitare, modernizare şi echipare au fost finalizate în decembrie 2015, dar că prelungirea contractului de finanţare este necesară pentru a pune în funcţiune obiectivul de investiţie până la 1 noiembrie 2016.

'Din ianuarie până în prezent sunt în curs de realizare, de către Administraţia Spitalelor şi Spitalul Gomoiu, activităţile pentru punerea în funcţiune a ambulatoriului, care cuprind racordarea la reţelele de utilităţi şi asigurarea personalului prevăzut în contractul de finanţare pentru funcţionarea ambulatoriului. (...) După ce se vor realiza aceste activităţi, se vor derula acţiuni de informare şi publicitate şi va fi pus în funcţiune. Deci proiectul european este practic finalizat', a arătat ea.

De asemenea, a fost adoptat un proiect de hotărâre privind prelungirea contractelor de finanţare nerambursabile pentru proiectele de consolidare, restaurare şi conservare vizând Observatorul Astronomic Vasile Urseanu şi Arcul de Triumf.

Un reprezentant al aparatului de specialitate a precizat că în acest moment lucrările la Arcul de Triumf sunt avansate, iar termenul de finalizare de 30 octombrie va fi respectat. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel