Particulele poroase de silice din nisip purificat ar putea juca un rol în încercările de a pierde în greutate. Studiile clinice anterioare au produs deja rezultate promițătoare, dar mecanismul real de scădere în greutate din spatele tratamentului potențial a fost puțin înțeles.
Pentru a separa variabilele cheie, cercetătorii au testat o gamă de dimensiuni și forme de siliciu într-o simulare a intestinului uman după o masă copioasă.
Rezultatele susțin ideea că siliciul poros poate „împiedica procesele digestive”, care sunt de obicei declanșate de enzimele care descompun grăsimile, colesterolul, amidonul și zaharurile din stomac și intestine. Mai mult, dimensiunea nanoparticulelor administrate pare să determine cât de multă activitate digestivă este inhibată.
Autorii recunosc că modelul lor este mult prea simplu pentru a imita perfect complexitatea intestinului uman în timpul digestiei, dar având în vedere etica care înconjoară studiile clinice umane, simulările intestinale și modelele animale sunt destul de apropiate de realitate.
Studiile pe șoareci au confirmat aceeași realitate
În 2014, cercetătorii au descoperit că șoarecii cu diete bogate în grăsimi au o greutate semnificativ mai mică atunci când sunt hrăniți cu nanoparticule de silice poroasă (MSP). Procentul lor total de grăsime corporală a fost, de asemenea, redus. Totuși, acest efect părea să se bazeze pe dimensiunea relativă a particulelor de silice utilizate. Particulele mai mari au fost în cele din urmă mai eficiente.
Studiile ulterioare pe șoareci au susținut aceste rezultate. Mărimea și forma corectă a particulelor de silice poroase păreau să determine puterea digestiei șoarecilor în intestinul subțire.
În 2020, primele date clinice privind 10 oameni sănătoși cu obezitate au demonstrat că MSP-urile pot reduce nivelul de glucoză din sânge și nivelul de colesterol din sânge, ambele fiind factori de risc cunoscuți pentru complicații metabolice și cardiovasculare. În plus, tratamentul nu a declanșat niciun disconfort abdominal sau modificări ale obiceiurilor intestinale.
Cercetarea actuală elaborează aceste descoperiri promițătoare, comparând o serie de 13 mostre de silice poroasă de diferite lățimi, potențiale de absorbție, forme, dimensiuni și chimie de suprafață.
Aceste mostre au fost introduse fiecare într-un model gastrointestinal uman care a simulat o stare de hrănire după o masă bogată în carbohidrați și grăsimi. Modelul a permis o jumătate de oră de digestie gastrică și o oră de digestie și absorbție intestinală.
Digestia grăsimilor a fost monitorizată prin titrarea acizilor grași din ceea ce a fost absorbit, în timp ce digestia amidonului a fost monitorizată prin măsurarea concentrației de zaharuri absorbite.
Autorii spun că probele ideale de silice au fost microparticule de silice cu lățimi ale porilor între 6 și 10 nanometri. Aceste dimensiuni păreau să inhibe cel mai bine enzimele examinate, conform Science Alert.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
