Parteneriat civil. Vlad Alexandrescu: E momentul

gay
gay

Liderul grupului USR din Senat, Vlad Alexandrescu, a susţinut, marţi, necesitatea adoptării unei legi a parteneriatului civil, afirmând că, dincolo de persoanele LGBT, există în România foarte multe cupluri heterosexuale care ar putea să se unească sub această formă de parteneriat.

'Legea parteneriatului civil e în discuţie între partidele parlamentare. Şi noi avem, fiecare, reprezentanţi care lucrează la acest proiect. Multă lume e de acord că, după ce a existat acest referendum care a declanşat un val de ură, e momentul, într-adevăr, să se adopte o lege a parteneriatului civil. (...) Acum, cum se face... În România e foarte complicat', a afirmat Alexandrescu la dezbaterea 'Dezbinaţi împreună. România după referendum', organizată de Grupul de Dialog Social.

PNL s-a retras de la discutii

El a informat că PNL s-a retras de la discuţii, deoarece nu consideră oportună adoptarea, în momentul de faţă, a unui asemenea act normativ. 'Există un draft, care a fost modificat de foarte multe ori, care vine de la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, dar aici partidele politice au discuţii foarte aprinse. PNL, de pildă, consideră că nu este oportună, în momentul de faţă, adoptarea unei asemenea legi. Deci, s-a retras din discuţii. Nu doresc să se asocieze cu această iniţiativă. Şi e posibil să voteze contra, când se va ajunge la vot. Deocamdată nu doresc să fie în comitetul de elaborare', a precizat Vlad Alexandrescu.

Ce vor celelalte partide

El a mai spus că USR a susţinut 'de foarte multă vreme' această lege, 'în diverse versiuni, inclusiv în versiunea Cernea' în comisiile în care a fost în Camera Deputaţilor, 'PSD şi-a delegat unui minoritar această reprezentare' în persoana lui Petre Florin Manole, iar UDMR a comunicat că 'o să ia în curând o decizie dacă sprijină sau nu' actul normativ. Senatorul USR afirmă că discuţiile vizează, în primul rând, locul unde se încheie parteneriatul civil, 'dacă se face sau nu la primărie'. 'Şi aici trebuie să vă spun că am fost destul de trist de felul în care se va rezolva problema, pentru că PSD nu doreşte ca acest lucru să se întâmple la primărie şi atunci CNCD a găsit un fel de refugiu în ideea că s-ar putea face la notar, notarul transmiţând ulterior către ofiţerul de stare civilă care emite un certificat de parteneriat civil. Eu argumentez în continuare în favoarea ideii că acest lucru trebuie să se facă la primărie, pentru că nu e doar un contract. E un contract special, e un contract care angajează statul', a susţinut Alexandrescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel