Parlamentul Macedoniei de Nord a aprobat un acord ce rezolvă o dispută cu Bulgaria şi deschide negocierile de aderare la UE

Parlamentarii din Macedonia de Nord au adoptat, sâmbătă, un acord mediat de Franţa, menit să rezolve o dispută cu Bulgaria şi să elibereze calea către discuţiile mult întârziate privind aderarea la Uniunea Europeană, transmite Reuters.

Cu 68 dintre cele 120 de voturi posibile, Parlamentul a votat în favoarea acordului. Parlamentarii opoziţiei nu au participat la vot şi au părăsit sala.

Acordul propune modificarea Constituţiei Macedoniei de Nord pentru a recunoaşte o minoritate bulgară

Acordul propune modificarea Constituţiei Macedoniei de Nord pentru a recunoaşte o minoritate bulgară, urmând ca autorităţile din Skopie şi cele din Sofia să poarte alte discuţii. Propunerea nu impune Bulgariei să recunoască limba macedoneană.

În schimb, Bulgaria va permite vecinului său din Balcanii de Vest să înceapă discuţiile de aderare la UE. Principalul bloc de partide naţionaliste de opoziţie, VMRE-DPMNE, a condus protestele zilnice de la începutul lunii iulie din cauza unui acord despre care susţine că ar pune în pericol limba şi identitatea macedoneană.

După adoptarea acordului, deputaţii partidului de guvernământ au afişat drapelurile UE şi ale Macedoniei de Nord.

Parlamentul Bulgariei a ridicat, luna trecută, dreptul de veto asupra negocierilor macedonene de aderare la UE. Acest lucru a declanşat şi proteste în Bulgaria şi a contribuit la iniţierea unei moţiuni de cenzură care a răsturnat guvernul.

Macedonia de Nord, o fostă republică iugoslavă, este candidată la aderarea la UE de 17 ani, dar aprobarea negocierilor a fost mai întâi blocată de Grecia, apoi de Bulgaria, conform Rador.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel