Parlamentul European vrea dreptul de control riguros al PNRR-ului. Corina Crețu: Opiniile vor fi obligatorii

Europarlamentarul Corina Crețu a vorbit despre cerințele pe care Parlamentul European le are față de Planurile de Redresare și Reziliență ale statelor membre.

Într-o postare pe Facebook, europarlamentarul Corina Crețu a vorbit despre Planul Național de Redresare și Reziliență și despre controalele pe care Parlamentul European trebuie să îl facă la planurile fiecărui stat membru. 

„Sesiunea plenară din aceasta dimineață a Parlamentului European a debutat cu dezbaterea privind ”dreptul la informare” al legislativului european privind Planurile Naționale de Redresare și Reziliență. Este vorba, de fapt, despre un control pe care Parlamentul European îl consideră a fi absolut firesc având în vedere caracterul excepțional al acestui instrument financiar.

Dezbaterea de astăzi a consacrat așa-numitul ”Dialog pentru Redresare și Reziliență” – care urmărește să sporească transparența Planurilor Naționale de Redresare și Reziliență. De altfel, PNRR-ul fiecărui stat european trebuie pus la dispoziția Parlamentului European, iar opiniile legislativului european cu privire la problemele din Planurile Naționale de Redresare și Reziliență vor fi obligatorii pentru Comisia Europeană.De asemenea, Parlamentul European poate solicita în orice moment Comisiei Europene să furnizeze informații cu privire la stadiul evaluării PNRR-urilor și va urmări implementarea acestora la nivelul fiecărui Stat Membru, precum și a reformelor prezentate în acestea“, precizează Corina Crețu.

Parlamentul European vrea să facă controale riguroase

„Cu alte cuvinte, Parlamentul European va exercita un control riguros asupra modului în care sunt folosite fondurile pe care le au la dispoziție Statele Membre prin Planurile lor Naționale de Redresare și Reziliență. Mai mult decât atât, Parlamentul European solicită ca Planurile Naționale de Redresare și Reziliență să conțină și un rezumat al procesului de consultare – obligatoriu pentru Guvernele țărilor europene. În acest proces, Guvernelor naționale le este solicitat să comunice cu Parlamentele naționale, cu autoritățile locale, partenerii sociali, organizațiile societății civile, organizații de tineret, precum și cu orice alte entități interesate să-și aducă o contribuție la PNRR. Iar această consultare trebuie să continue prin implicarea tuturor acestor entități cu ocazia punerii în aplicare a Planului și cu precădere pentru monitorizarea acestuia.

Din păcate, România se află printre puținele State Membre care până în acest moment nu au trimis Comisiei Europene Planul Național de Redresare și Reziliență, deși termenul-limită inițial era 30 aprilie. Guvernul României a solicitat Comisiei Europene să accepte ca predarea PNRR să se realizeze pe 1 iunie.

Vă voi ține la curent cu evoluția acestei teme și cu modul în care Planurile fiecărei țări vor fi evaluate de Parlamentul European.

O zi bună tuturor, numai bine!“, a scris europarlamentarul Corina Crețu pe Facebook.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy