Parlamentul European a suspendat toate proiectele legislative referitoare la Qatar

Președintele PE, Roberta Metsola. Sursa: Agerpres
Președintele PE, Roberta Metsola. Sursa: Agerpres

Parlamentul European a decis să înghețe toate dosarele legislative aflate în derulare referitoare la statul Qatar. Roberta Metsola, preşedintele PE, cere ”revizuirea actelor deja aprobate”.

Parlamentul European nu se va mai ocupa de Qatar, cel puțin pentru o vreme. Plenul de la Strasbourg a aprobat aproape în unanimitate suspendarea imediată a tuturor lucrărilor legislative referitoare la Doha. O decizie care a venit după scandalul de corupție în care a fost implicată şi vicepreşedintele PE, Eva Kaili, așa-numitul Qatargate.  

Povestea, în așteptarea clarificării oricăror responsabilități și infracțiuni, a dezvăluit o serie de slăbiciuni ale Parlamentului European în combaterea corupției și a ingerințelor lobby-urilor, scrie Europa Today.

”Am cerut o revizuire a ceea ce a fost votat și la ce am lucrat”, a declarat Roberta Metsola, președintele PE, referindu-se, printre alte documente, și la recenta rezoluție privind drepturile omului în Qatar, votată de Parlament, care subliniază progresele înregistrate pe frontul drepturilor omului.

Dosarele aflate în derulare între UE și Doha sunt mult mai substanțiale și se referă la liberalizarea vizelor pentru politicienii și oamenii de afaceri din Qatar și acordul de aviație care ar permite Qatar Airways să acceseze piața UE fără restricții.

Primul dosar este acum înghețat, în timp ce pentru cel de-al doilea, a explicat Roberta Metsola, ”procesul de ratificare trebuie finalizat. Numai atunci când țările membre l-au ratificat, Parlamentul va fi consultat pentru a-și da acordul”.

Scandalul Qatargate

Ancheta privind presupusa corupție legată de Qatar se extinde, implicând tot mai mulți europarlamentari, asistenții și chiar familiile acestora. Vasta operațiune lansată de autoritățile belgiene, care investighează cazul încă de la jumătatea lunii iulie, a dus la șaptesprezece percheziții la Bruxelles și patru mandate de arestare.

Cea mai recentă mișcare a poliției belgiene a fost arestarea Evei Kaili, europarlamentar elen și vicepreședinte al Parlamentului European.

După cum relatează exclusiv ziarele belgiene, Le Soir și Knack, primele măsuri de detenție au fost luate împotriva lui Antonio Panzeri, europarlamentar din 2004 până în 2019, și a fostului său asistent. Din casa politicianului lombard, anchetatorii ar fi ridicat 500 de mii de euro numerar.

Cercetările au dus și la căutarea și arestarea lui Luca Visentini, secretar general al Confederației Internaționale a Sindicatelor și fost numărul unu al sindicatelor europene.

O a patra persoană italiană, aparent directorul unui ONG, a fost reținută de poliția belgiană. Ulterior soția lui Panzeri, Maria Colleoni, și fiica acestuia, Silvia, au fost arestate în provincia Bergamo pe baza unui mandat european de arestare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel