Parlamentul European a aprobat Acordul Brexit

Parlamentul European a aprobat, miercuri seară, Acordul Brexit negociat cu Guvernul de la Londra, în contextul în care Marea Britanie urmează să se retragă pe 1 februarie din Uniunea Europeană şi din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice.

Proiectul de rezoluţie privind Acordul de retragere a Marii Britanii din UE a fost aprobat de Parlamentul European cu 621 de voturi pentru, 49 împotrivă şi 13 abţineri, informează site-ul Politico.eu.

Uniunea Europeană va trebui să ratifice Acordul Brexit printr-o decizie cu majoritate calificată a Consiliului Uniunii Europene.

BREXIT, după 47 de ani

 

Marea Britanie, membră a comunităţii europene din ianuarie 1973, se va retrage oficial din Uniunea Europeană pe 31 ianuarie 2020, la ora locală 23.00 (1 februarie, 0.00, ora Bruxellesului). Va urma o perioadă de tranziţie, până pe 31 decembrie 2020, în care Marea Britanie va continua să aplice reglementările europene.

Irlanda de Nord va continua să aibă statut special şi după perioada de tranziţie, rămânând în uniunea vamală UE până când va fi stabilit un alt statut, prin negocierile referitoare la relaţiile post-Brexit. Premierul britanic, Boris Johnson, speră să obţină până la sfârşitul acestui an un acord comercial care să reglementeze relaţiile Marii Britanii cu Uniunea Europeană după Brexit. Un reprezentant al Comisiei Europene a semnalat că Uniunea Europeană probabil nu va avea timp să finalizeze până la sfârşitul anului negocierile cu Marea Britanie privind relaţiile post-Brexit. Eric Mamer, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, a declarat că negocierile vor putea începe abia în martie, astfel că nu se pot finaliza până la expirarea perioadei de tranziţie post-Brexit, valabilă până pe 31 decembrie 2020.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.25