Parlamentul din Slovenia ignoră avertismentele BCE promovând o lege care vizează Banca Centrală

Parlamentarii sloveni au lansat marţi în dezbatere un proiect de lege destinat să îi protejeze pe investitorii care au pierdut bani cu ocazia salvării băncilor în 2013, ignorând avertismentele venite de la Banca Centrală Europeană potrivit cărora proiectul încalcă normele din zona euro, transmite Bloomberg, potrivit AGERPRES.

Această lege este cerută de investitori care au acuzat Banca Centrală a Sloveniei că le-a provocat pierderi atunci când a acordat un ajutor de 3,2 miliarde euro către industria financiară din Slovenia. Cu prilejul salvării băncilor din Slovenia, intervenţie care a fost aprobată de Comisia Europeană şi BCE, au fost şterse acţiuni şi obligaţiuni în valoare de 963 milioane de euro ale băncilor de stat din Slovenia deţinute de investitori, astfel încât aceştia să suporte o parte din povara măsurilor de sprijin alături de contribuabili, care au plătit restul notei de plată.

Parlamentarii au aprobat marţi o variantă preliminară a proiectului de lege. Deşi au fost de acord că mai sunt necesare unele modificări, legiuitorii au convenit că Banca Centrală ar trebui să fie responsabilă pentru plata despăgubirilor dacă tribunalul dă câştig de cauză investitorilor care au suferit pierderi cu ocazia salvării unei bănci, aşa-numitul 'bail-in'. În schimb, BCE şi Banca Centrală a Sloveniei susţin că Guvernul este cel care ar trebui să îi despăgubească pe investitori.

'Există serioase îngrijorări cu privire la credibilitatea regimului bail-in precum şi cu privire la independenţa băncii centrale', a apreciat Markus Ferber, membru al Parlamentului European, care anterior şi-a exprimat îngrijorările într-o scrisoare trimisă vice-preşedintelui Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis. Slovenia, o ţară cu două milioane de locuitori, este una din cele mai mici state membre ale zonei euro, însă dacă Parlamentul de la Ljubljana aprobă legea care vizează Banca Centrală aceasta ar putea avea consecinţe pentru întreaga zonă euro. Legea ar putea stabili un precedent care ar submina eforturile ţărilor de a-i face pe investitori să suporte o parte din povara salvării sectorului financiar. În plus, legea riscă să lovească rezervele băncilor centrale din zona euro, ceea ce ar avea implicaţii asupra ansamblului zonei euro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel