Europa este împinsă să-și consolideze rolul în NATO, oficiali americani și francezi susținând la Paris că aliații trebuie să preia mai multă responsabilitate.
Europenii trebuie să-şi asume mai multe responsabilităţi în interiorul NATO pentru ca această organizaţie să se afle în viitor „sub conducere europeană”, au declarat, vineri, la Paris, ambasadorul SUA la NATO, Matthew Whitaker, şi ministra delegată franceză a armatei, Alice Rufo, transmite AFP, citată de Agerpres.
În timpul vizitei la Paris, ambasadorul Whitaker a discutat cu reprezentanţii ministerului de externe francez şi cu şeful statului major al armatei.
Vizita, pregătită de mult timp, are loc după ce Donald Trump a criticat dur în ultimele zile aliaţii europeni din NATO pentru lipsa de sprijin pentru eforturile SUA de a securiza Strâmtoarea Ormuz.
De asemenea, Matthew Whitaker s-a deplasat la cartierul general al „Coaliţiei Voluntarilor”, ce reuneşte ţări pregătite să stabilească garanţii de securitate pentru Ucraina la finalul războiului.
„Eforturile coaliţiei sunt o formă de prefigurare a unui viitor pilon european al Alianţei”, cu Statele Unite venind în sprijinul europenilor şi nu invers, au transmis autoritățile franceze.
Ţările membre europene ale NATO s-au angajat să-şi majoreze substanţial cheltuielile pentru apărare, confruntate cu posibilitatea unui conflict cu Rusia.
În cursul întrevederii, ambasadorul SUA a exprimat dorinţa sa „de a exista o implicare solidă a europenilor” în securizarea Strâmtorii Ormuz, precizând că nu va cere acest lucru în cadrul operațiunii Epic Fury, numele de cod al războiului american contra Iranului.
„Coaliția Voluntarilor” este formată din peste 30 de ţări, inclusiv România, care au promis sprijin consolidat pentru Ucraina împotriva agresiunii Rusiei şi care este condusă de Regatul Unit şi de Franța. Iniţiativa a fost anunţată pe 2 martie 2025 de prim-ministrul britanic, Keir Starmer, după summitul de la Londra privind Ucraina desfăşurat sub motto-ul „Securizarea viitorului nostru”.
Obiectivul declarat al iniţiativei este de a facilita încercările de negocieri de pace între Ucraina şi Rusia lansate de SUA în februarie 2025, printr-o contribuţie la garanţii de securitate suficient de solide pentru Ucraina pentru a asigura durabilitatea unei potenţiale încetări a focului şi a unui acord de pace, conform Agerpres.
CITEȘTE ȘI: Franța, Rusia și China au blocat o rezoluție a ONU pentru deschiderea Strâmtorii Ormuz prin forță militară
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News