Părinţii, scrisoare de protest trimisă lui Orban. "Uniţi, apărăm drepturile copiilor"

Mii de familii din România au semnat o scrisoare de protest adresată premierului Ludovic Orban, după ce s-a decis dublarea etapizată a alocaţiilor, până în 2022. 

"Grupul de părinți "UNIȚI, NE APĂRAM DREPTURILE COPIILOR", care în acest moment a strâns pe facebook peste 18.000 de familii, ia atitudine față de acțiunile guvernului ORBAN prin care se încalcă în mod flagrant dreptul copiilor din România de a beneficia de legea prin care alocația de stat le-a fost dublată.Ne declarăm indignați de modul în care guvernul Orban a decis ca legea majorării alocaţiei de stat pentru copii să nu fie aplicată până în acest moment, deşi este în vigoare încă din luna ianuarie 2020, guvernanții uitând iarăși, (pentru a câta oară?!) faptul că acești copii de care încearcă să folosească acum pe post de soluțe de șantaj electoral, reprezintă viitorul acestei ţări.

Desigur, nimeni nu se gândește că şi-ar putea creşte copiii cu 150 de lei pe lună şi nici cu 300 de lei, dar câtă vreme aceşti bani reprezintă drepturile copiilor noştri, acordate legal, prin vot în parlament, drepturi consfinţite printr-o lege promulgată de Președinte și publicată în Monitorul Oficial, cerem să fie, în mod obligatoriu, respectate.", se arată în scrisoarea de protest. 

Guvernul României, dat în judecată

"Din grupul de părinți "UNIȚI, NE APĂRAM DREPTURILE COPIILOR", organizat la inițiativa dnei Alina Gemănaru, din Lipănești, Prahova, peste 2600 și-au dat acordul să fie reprezentați de domnul avocat Florin Ionuţ Pascu, într-o acțiune în instanţă, împotriva Guvernulului României, prin care pe lângă obligarea Guvernului la plata dublată a alocațiilor, vom cere și plata lor retroactiv, din ianuarie până în prezent.

Acestui demers i s-au alăturat și români care, din anul 2015, s-au organizat în Grupul Clienților cu Credite în CHF, oameni care știu ce înseamnă să fii ignorat de guvernanți care refuză să protejeze drepturile consumatorilor de servicii financiare din România. Unul dintre administratorii acestui grup de peste 20.000 de persoane care și în clipa de față luptă împotriva clauzelor abuzive din contractele bancare și care sprijină pachetul de legi anticămătărie propus de senatorul Daniel Zamfir, dnul Cristian DAN este alături de noi și ne sprijină în acest demers.

Nu vrem drepturi acordate etapizat, pentru că nici noi nu plătim, în etape, doar procente pe care le stabilim noi după avem chef, din taxele şi impozitele pe care le datorăm statului. Noi, din septembrie, când se pare că şcoala se va desfășura tot online, va trebui să cumpărăm copiilor calculatoare sau tablete pentru că, în primul rând noi, părinţii, trebuie să apărăm dreptul la educaţie al viitorului acestei ţări. Iar pe noi nu ne-a întrebat nimeni dacă avem, sau nu, banii necesari. În numele părinţilor de pe grup şi credem noi, în asentimentul tuturor părinţilor din această ţară, vă transmitem că ne-am săturat ca pentru copiii noştri să nu se găsească niciodată bani la buget, tot aşa cum nu sunt bani nici pentru sănătate, cultură, educaţie etc.

Cerem guvernului PNL să înceteze să ne mai sfideze și să ne trateze ca pe angajații săi. Nu ei ne plătesc nouă salariile, ci noi le plătim lor salarii pe care, de fapt, nici nu și le merită. Cerem guvernului PNL să respecte legea promulgată de președintele „său”! Cerem PNL-ului să respecte deciziile CCR. Îi cerem lui Robert Sighiartău să își aducă aminte că nu s-a schimbat mare lucru și alocația copiilor din România tot un fel de „bătaie de joc” a rămas, tot „foarte prost” stăm, din punct de vedere demografic. Să-i spună dnul Sighiartău colegei sale Violeta Alexandru, că retorica dânsei este o bătaie de joc la adresa părinților din România. Noi nu avem nevoie de teorii și declarații politice ale PNL-ului, la fel cum nu ne încălzesc acestea nici când vin din partea PSD. Nu vrem majorarea alocațiilor în doi ani de zile, pentru că la modul cum explodează prețurile în România, s-ar putea ca peste 2 ani, această alocație să fie tot o bătaie de joc. Dle Sighiartău, acum nu mai vorbim de „viitorul României? Nu este o prioritate în contextul în care este o bătaie de joc?” Dle Sighiartău, nu fiți un Iuda! Dle Sighiartău, acum v-a venit rândul să dați explicații în fața românilor, în fața copiilor noștri. Sau v-ați uitat discursul? Aveți o lege la dispoziție, dle Sighiartău! RESPECTAȚI-O! Aveți bani pentru toate prostiile, pentru Blue Air și pentru asiguratorii de credite comerciale - ne credeți proști? Dar pentru copii n-aveți bani! NOI VĂ SPUNEM SĂ GĂSIȚI BANI, DLE SIGHIARTĂU, PENTRU CĂ DE ASTA SUNTEȚI ACOLO!", se mai arată în scrisoare. 

PSD, somat de părinţi

"Cerem PSD-ului să respingă orice fel de acțiune de manipulare a opiniei publice de către ministrul Muncii, așa cum se întâmplă în ultima vreme, să respingă orice fel de OUG al guvernului prin care să ni se arunce niște firimituri ca să ni se astupe gura. Cerem PSD-ului să nu mai iasă doar cu comentarii în mass-media, ci să acționeze și să se asigure că legea va fi respectată! Dle Ciolacu, aveți majoritate parlamentară. Dacă nu reușiți altfel, retrageți mandatul acordat anterior executivului pentru guvernarea țării. Dacă nu sunteți capabil s-o faceți dvs. lăsați un alt lider să vă ia locul și să apere drepturile copiilor României.

Cerem atât PNL-ului cât și PSD-ului să nu se mai folosească de noi și de copiii noștri în scop electoral. Sunteți acolo ca să ne reprezentați și să ne administrați viitorul, nu să faceți jocuri politice care să vă reasigure mandatele, pensiile speciale și alte avantaje pe care aveți grijă, cu minunțiozitate, să vi le acordați. Ne-am săturat de jocurile voastre de culise, de circul din țară și de incapacitatea voastră de a reclădi România. Copiii noștri, viitorul acestei țări, merită mai mult decât poziția de „cheltuieli de nedorit”, cum sunt catalogați acum.

Nu se poate să cereți populației obediență, să respecte reguli, iar voi să ne sfidați prin respectarea aleatorie sau parțială a legilor. Încetați să vă mai bateți joc de noi. AJUNGE! Ne forțați să căutăm formularea de acțiuni penale împotriva unora dintre voi și dacă vom găsi soluția, nu vom ezita s-o facem!Grupul de părinți "UNIȚI, NE APĂRAM DREPTURILE COPIILOR"

Prin administratori Alina GEMĂNARU și Cristian DAN", au mai transmis semnatarii. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel