Părinți de succes: Șansa de a răzbi în viață poate fi pregătită de la vârste fragede

Succesul într-o societate competitivă, cum este cea actuală, poate fi influențat de orice sugestie, pont sau soluție care face diferențierea față de ceilalți, autocunoașterea și autodezvoltarea fiind, la vârsta maturității, surse sigure ale creșterii șansei de a răzbi în viață. Însă, pregătirea pentru succesul de mai târziu poate fi demarată chiar de la vârste fragede, consideră profesorul universitar Ion-Ovidiu Pânișoară, doctor în Științe ale Educației în cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației părinții fiind îndrumați să ofere copilului "filtre de înțelegere a vieții".

"Așa cum avem grijă să-și mănânce legumele sau să facă mișcare pentru a crește sănătos, nu este de datoria noastră să-l fortificăm și pentru încercările pe care viața i le va pune înainte?", se întrebă retoric profesorul universitar, care prin analogie cu lista dezvoltării personale a lui Hodgoson (2006), potrivit căreia acolo unde am obține punctaje scăzute, ca adulți, trebuie să îmbunătățim, propune o listă asemănătoare și pentru educația copiilor noștri, pentru a suplini acolo unde școala sau viața nu reușesc întotdeauna să găsească soluții.

În consecință, profesorul universitar Pânișoară vorbește despre capacitatea de a învăța din propria experiență și de a reflecta la cele învățate, capacitatea de a lua decizii, capacitatea de a căuta informații și capacitatea de a evalua propriile puncte forte și puncte slabe.

Referitor la capacitatea de a învăța din propria experiență și de a reflecta la cele învățate, profesorul universitar Ion-Ovidiu Pânișoară susține că un părinte nu poate ști cât și cum a învățat copilul dintr-o experiență proprie, drept pentru care fiecare fapt trebuie comentat cu cel mic, anticipate experiențele negative, subliniate învățămintele rezultate în urma unor astfel de experiențe, provocate situații ale căror rezolvare implică mai multe soluții.  "Ori de câte ori unuia dintre părinte i se întâmplă ceva (iar copilul este participant la respectivul eveniment) părintele trebuie să discute cu micuțul provocându-l: “Ce crezi că trebuie să învăț eu din ce s-a întâmplat?” Pe lângă faptul că oferă un bun model o astfel de manieră de lucru îi arată copilului că a învăța din propria experiență (și a altora) este un lucru care nu se produce doar în copilărie, ci este un exercițiu pe care va trebui să-l facă pe parcursul întregii sale vieți…", explică profesorul, pe blogul performante.ro.

Copilul ar trebuie educat să aibă capacitatea de a lua decizii. "De câte ori copilul vă întreabă: “Tată/mamă ce să fac?” ar trebui să îl priviți cald, dar să-i spuneți: “Tu ce crezi că ar trebui să faci?”, este sfatul pe care îl oferă profesorul Pânișoară, argumentând că ajutorul unui părinte "este mult mai prețios", dacă îl sprijină pe cel mic să nu greșească, nu să îi arate soluțiile pentru rezolvarea unei probleme.  "Cântăriți împreună alternativele, învățați-l să analizeze și – în final – să-și asume decizia. O să observați că micuțul va încerca un puternic sentiment de mândrie și nivelul său de independență va crește", a precizat profesorul universitar.

Capacitatea de a căuta informații este de multe ori privită drept parte a procesului de decizie. Copilul trebuie încurajat să-și caute argumentele, să nu se oprească la primele informații găsite, să insiste, să persevereze, întrucât cel mai important în viață este să observi unde este problema, având în vedere că ea nu este niciodată clară, sigură, evidentă și pregătită pentru rezolvare. Ulterior, trebuie identificate informațiile necesare rezolvării problemei, iar cei mici trebuie învățați să pună în practică soluțiile la care au ajuns, să vadă dacă ele merg sau nu. "De multe ori, ceea ce pare fezabil la nivel teoretic este respins de practică… (mai multe informații despre modul de a-l învăța pe copil toate aceste elemente se găsesc în metoda Creative Problem Solving - Treffinger & Isaksen 1985)", mai explică profesorul Pânișoară.

Supuși permanent unui proces de evaluare, copiii de azi sunt mult mai puțin pregătiți să facă față unei autoevaluări. Astfel un alt punct aflat pe lista cu ceea ce ar trebui îmbunătățit la un copil, se află și capacitatea de a evalua propriile puncte forte și puncte slabe. La baza oricărui proces de dezvoltare personală stă o bună autocunoaștere. Deși este un proces dificil chiar și pentru o persoană matură, "un copil cu o bună cunoaștere de sine capătă o siguranță de sine crescută, devine mai ferm în relațiile cu ceilalți (o fermitate care nu este generată de agresivitate, ci de putere), este mai greu de distras de la scopul propus în viață".

Profesorul universitar Ion-Ovidiu Pânișoară îi îndeamnă pe părinții de succes să completeze lista cu tot ceea li se pare că trebuie îmbunătățit la copiii lor, menționând că șansa de a crește un copil puternic, adaptat, stabil emoțional și fericit nu trebuie ratată.

Citește mai mult pe performante.ro

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel