Părinți de succes: Puterea cuvintelor asupra copiilor

parinti-copii
parinti-copii

Tot ceea ce spun sau fac părinții se regăsește, ulterior, în comportamentul și vorbele copiilor lor. Pentru a întări această afirmație profesorul universitar Ion-Ovidiu Pânișoară, doctor în Științe ale Educației în cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educație, aduce în atenția părinților de succes noi dovezi și experimente.

Astfel, în cadrul unui studiu realizat în 1996, Bargh (apud Ciccotti, 2007) a fixat în mintea unor persoane, care nu cunoșteau scopul real al studiului, conceptul de bătrânețe deoarece le-a pus să manipuleze fraze care conțineau cuvinte din acest spectru („riduri”, „păr alb”, „bătrân”).

La finalul experimentului, participanții s-au îndreptat spre ascensorul care ducea spre ieșirea din clădire, doar că pe culoarul de acces, un cercetător le-a cronometrat timpul de care avea nevoie fiecare participant pentru a  ajunge la lift. Rezultatul a fost unul uimitor: persoanele care trebuiseră să manipuleze fraze care evocau bătrânețea au făcut pași mai mici și le-a luat mai mult timp să străbată această distanță prin comparație cu alte persoane care, deși participaseră și ele la experiment, nu fuseseră puse în situația de a manipula frazele în cauză.

Explicația a fost una cât se poate de simplă, însă edificatoare pentru puterea pe care o au cuvintele asupra oricărei persoane: persoanele care avuseseră de-a face cu expresii despre bătrânețe își activaseră intern un stereotip și – fără să își dea seama – acționau ca atare, mai greoi.

Ori, în cazul copiilor, capacitatea lor de a prelua, de a imita, de a acționa pe baza a ceea ce aud în jurul lor este mult mai mare, astfel că părinții trebuie să-și impună a fi mult mai atenți la mesajele pe care le transmit celor mici, în amplul proces al educației acestora.

Citește mai mult pe performate.ro

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel