Părintele Constantin Necula este cercetat de Sfântul Sinod al BOR după ce a fost acuzat că 'promovează practici necreștine New Age', străine total de Ortodoxie, la un summit de spiritualitate

Constantin Necula
Constantin Necula

Părintele Constantin Necula de la Sibiu a intrat în vizorul conducerii Biserici Ortodoxe Române, dar și a creștinilor ortodocși, după ce și-a anunțat participarea la un Summit anual de Spiritualitate, care nu are nicio legătură cu 'învățătura de credință ortodoxă și cu disciplina canonică a Bisericii Ortodoxe.' 

 

Cancelaria Sfântului Sinod i-a solicitat ÎPS Laurențiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, un punct de vedere cu privire la anunțarea părintelui Constantin Necula ca 'expert de top' la Summitul de Spiritualitate 2023, fiind poziționat primul în lista de vorbitori, care a inclus speakeri în numerologie, astrologie, program ancestral, animalul spiritual, yoga, metoda Regeneration, Life Coaching, Feng Shui, Budism, Radiestezie, Huna. 

Subliniem că anunțarea preotului Necula la acest summit a fost făcută în aprilie 2023, iar în luna mai, cu puțin timp înainte de începerea propriu-zisă a evenimentului, a dispărut din lista de speakeri, scrie România TV.

Reclamat că promovează practici necreștine, de tip new age, străine total de Ortodoxie

Chiar dacă nu a mai participat la Summit, preotul Constantin Necula a fost reclamat la Patriarhul Daniel de mai mulți creștini ortodocși și acuzat că promovează și dă credibilitate unor practici necreștine, de tip new age, care nu au nimic în comun cu 'învățătura de credință ortodoxă și cu disciplina canonică a Bisericii Ortodoxe.' 

Prin urmare, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a demarat o anchetă, iar  Vicarul Patriarhal Varlaam Ploieșteanul, de pe adresa Cancelariei Sfântului Sinod și din încredințarea PF Patriarh Daniel, i-a trimis o scrisoare ÎPS Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, în care îi solicită să clarifice situația cu privire la anunțarea prezenței părintelui Constantin Necula ca „expert de top” la Summitul de Spiritualitate 2023.

Iată scrisoarea adresată de Cancelaria Sfântului Sinod către Mitropolia Ardealului cu scopul de a corecta această situație:

'PATRIARHIA ROMÂNĂ

CANCELARIA SFÂNTULUI SINOD

Înaltpreasfințitului Părinte LAURENȚIU, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului

Înaltpreasfinția Voastră,

Hristos a înviat!

nr. 4997 / 17 mai 2023

Cu dragoste în Hristos,

Vă aducem la cunoștință că, la Cancelaria Sfântului Sinod, s-au primit mai multe sesizări și plângeri, prin care se semnala ca total nepotrivită participarea pr. prof. univ. dr. CONSTANTIN NECULA, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu, la Surnmitul anual de Spiritualitate organizat de Life University în perioada 15-31 mai 2023, care promovează o formă de spiritualitate necreștină bazată pe sincretism religios și concretizată în vânzarea online a cursurilor unor „experți de top".

În acest sens, din cercetările făcute la Cancelaria Sfântului Sinod s-au constatat următoarele: - într-adevăr, pe site-ul Life University (www.life-university.ro), pr. prof. univ. dr. CONSTANTIN NECULA este prezentat ca „expert de top" la Summitul de Spiritualitate 2023, fiind poziționat primul în lista de vorbitori, care include specialiști în numerologie, astrologie, program ancestral, animalul spiritual, yoga, metoda Regeneration, Life Coaching, Feng Shui, Budism, Radiestezie, Huna etc; - lista „experților de top" ai Summitului de spiritualitate prezentată pe site și pe numeroase rețele media (anexa nr. i) este următoarea:

• Părintele CONSTANTIN NECULA

• ANATOL BASARAB (numerologie)

• CRISTINA DEMETRESCU (astrologie)

• OVIDIU DRAGOȘ ARGEȘANU (spiritualitate)

• ORESTE TEODORESCU (spiritualitate)

• ADINA MOLDOVEANU (program ancestral)

• DANIELA VOICU (animalul spiritual)

• ANCA MAFTEI (metoda Regeneration)

• DENIS DOCHIOIU (Yoga)

– pr. prof. univ. dr. CONSTANTIN NECULA este inclus în programul de cursuri al Life University cu un Masterclass   intitulat „Învățăturile Părintelui Necula”, pentru care fiecare cursant trebuie să plăteasca suma de 687 lei, care a fost diminuat recent printr-un bonus de tip BlackFriday de primăvară cu 67%, rămânand de plată suma de 196 lei;

– pr. prof. univ. dr. CONSTANTIN NECULA este prezentat pe site-ul Life University astfel:

„Părintele Necula este doctor în teologie, specializarea catehetică-omiletică și pedagogie creștină. A susținut peste 150 de conferințe în țară și în străinătate și a participat la o serie de emisiuni de radio și de televiziune atât la posturi naționale, cat și internaționale”;

– Life University nu este o unitate de învățământ, ci o marcă comercială (brand) a firmei SC Extreme Training SRL, care își are sediul social în str. Ernest Djuvara nr. 16, sector 6, București;

– firma SC Extreme Training SRL (R018227600, J40 / 21327 /2005) a fost inființată în anul 2005 de di. MARIAN RUJOIU ca o companie de training, coaching și consultanță, ce oferă programe personalizate pentru companii și cursuri pentru persoane fizice atât în format fizic, cât și în locații din București, Brașov, Constanta, Cluj Napoca, Iași și Timișoara.

Din cele prezentate reiese ca pr. prof. univ. dr. CONSTANTIN NECULA s-a inclus într-un program comercial  iluzoriu numit  „university” (universitate), care promovează sincretismul religios și valori necreștine, unde vinde online, prin intermediul SC Extreme Training SRL din București, cursurile sale pentru suma de 196 lei/participant.

Activitatea pr. prof. univ. dr. CONSTANTIN NECULA de „expert de top” în cadrul Life University, un brand cu titulatură iluzorie, precum și predarea de cursuri online plătite în programul „Summitul de Spiritualitate 2023”, care promovează sincretismul religios și valori necreștine, contravin flagrant cu vocația sacerdotală și de profesor de teologie.

În plus, prezența unui preot ortodox, profesor și prodecan într­-o Facultate de Teologie Ortodoxă, într-un astfel de program poate oferi și o credibilitate pentru viitorii cursanți, care sunt amăgiți astfel că respectivul program ar fi acceptat de Biserica Ortodoxă Română.

Prin urmare, respectuos Vă solicităm, Înaltpreasfinția Voastră, ca, până în ziua  de  joi, 1 iunie 2023, să  comunicați,  prin email ([email protected]), la Cancelaria Sfântului Sinod, punctul de vedere referitor la situația pr. prof. univ. dr.  CONSTANTIN NECULA, prodecan al Facultății de Teologie Ortodoxă din Sibiu, în ceea ce privește prezența sa ca „expert de top” la Summitul de Spiritualitate 2023 pentru a preda cursuri online pe  platforma Life University, precizând dacă a avut binecuvantarea (acordul scris al) Chiriarhului, precum și masurile  întreprinse pentru a corecta aceasta situație neconcordantă cu învățătura de credintă și cu disciplina canonică a Bisericii Ortodoxe.

Din încredințarea Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române,

SECRETARUL SFÂNTULUI SINOD

VARLAAM PLOIEȘTEANUL, Episcop vicar patriarhal”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel