Parchetul General, dosar protest. Anunț important

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

Procurorii militari au înregistrat, până joi, 651 de plângeri din partea persoanelor care au avut de suferit în urma intervenţiei jandarmilor la protestul din 10 august. 

'În urma activităţilor desfăşurate până astăzi, 23 august 2018, în cauza aflată pe rolul Secţiei parchetelor militare având ca obiect cercetarea incidentelor violente petrecute cu ocazia manifestaţiei din Piaţa Victoriei din Bucureşti, numărul plângerilor penale înregistrate a ajuns la 651, fiind efectuate în continuare activităţi privind identificarea persoanelor care au fost implicate în comiterea violenţelor', se arată într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a Ministerului Public.

Colonel din jandarmerie, audiat

Joi, la Parchetul General a fost audiat şeful Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei, colonelul Cătălin Paraschiv, cel care a coordonat intervenţia în forţă a jandarmilor la protest. Tot joi, deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus o plângere penală împotriva jandarmilor. Procurorii militari au deschis un dosar penal în care s-a început urmărirea penală in rem pentru săvârşirea infracţiunilor de purtare abuzivă, abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu în legătură cu modul în care au intervenit jandarmii în timpul protestului din 10 august.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel