Paramedici din Mureș, bătuți de un bărbat beat. A fost avariată și ambulanța

Paramedici din Mureș, bătuți de un bărbat beat.  A fost avariată și ambulanța / Foto: ISU Mureș
Paramedici din Mureș, bătuți de un bărbat beat. A fost avariată și ambulanța / Foto: ISU Mureș

Un bărbat beat din Târgu Mureș a agresat echipajul SMURD și a avariat ambulanța.

UPDATE:

"În data de 19.08.2021, în jurul orei 2021, echipajul de prim ajutor SMURD MUREȘ, a fost solicitat prin dispeceratul 112, pentru a se deplasa la o solicitare medicală, pe raza municipiului Târgu Mureș.

Odată ajunși la locul solicitării, victima de sex feminin s-a prezentat la ambulanță, pentru acordarea primului ajutor, pacienta desfăcându-și singură fașa, deși paramedicii i-au cerut că această manevră trebuie efectuată de ei. O persoană de sex masculin, care s-a recomandat ca fiind soțul pacientei, a devenit agresiv verbal, adresând injurii la adresa echipajului, ulterior devenind agresiv fizic, lovind pe unul dintre paramedici în zona pectoralului drept. Agresorul a încercat să spargă geamul și oglinda portierei a autospecialei, instigând la violență și pe celelalte persoane aflate la fața locului. După aceasta, a agresat fizic și pe paramedicul aflat în cabina medicală, ca pe urmă să distrugă ușa laterală a autospecialei.

În Momentul în care echipajul era agresat, s-a solicitat pe stația radio, sprijin al poliției sau al jandarmeriei. Ambulanța s-a retras în așteptarea respectivelor echipaje solicitate, continuând acordarea primului ajutor pacientei, constatând la examinare o plagă superficială la nivelul membrului superior stâng. S-a efectuat toaletarea plăgii și pansarea cu tampon steril, neputând efectua transportul către spital, din cauza defecțiunii ambulanței survenite în urma atacului. La ora 20:35, echipajul se retrage la sediul ISU MUREȘ, pentru investigații și întocmirea documentației după intervenție.", transmite ISU Mureș.

Știrea inițială:

Un echipaj medical a fost agresat şi o ambulanţă aparţinând SMURD a fost avariată de un individ băut, joi seară, în timpul unei intervenţii într-un cartier rău famat din municipiul Târgu Mureş, transmite Agerpres.

"În urma intervenţiei medicale de la ora 20,11, din municipiul Târgu Mureş, str. Valea Rece (...), echipajul SMURD Tudor a fost agresat fizic şi verbal de către o persoană în stare de ebrietate, autospeciala SMURD B2 - MAI 49234 a fost avariată şi scoasă de pe intervenţie", a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Horea" al judeţului Mureş.

Oamenii legii au deschis o anchetă în acest caz.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel