Paradă militară 1 Decembrie 2019 în Bucureşti. Restricţii de trafic şi rute ocolitoare

Mihai Ciobanu / 28 noi 2019 / 09:54 Salveaza PDF Comentarii

La solicitarea Ministerului Apărării Naţionale, în contextul organizării paradei militare cu ocazia Zilei Naţionale a României, Brigada Rutieră a Capitalei va dispune măsuri specifice din competenţă, în sensul fluidizării şi restricţionării traficului rutier.

Astfel, pentru asigurarea unui trafic rutier fluent şi în condiţii de siguranţă, pentru efectuarea antrenamentelor generale și pentru parada militară, în zilele de 30 noiembrie, respectiv 01 decembrie 2019, traficul rutier va fi restricționat după cum urmează:

- între orele 04:00 – 15:00, va fi închisă circulaţia pe axul central şi banda I pe Șos. Kiseleff, între Piaţa Presei Libere şi Arcul de Triumf și benzile I și II (locală) pe Șos. București-Ploiești, sensul de mers Piața Presei Libere către Fântâna Miorița, precum și pe benzile III și IV pe Șos. București-Ploiești, sensul de mers Fântâna Miorița către Piața Presei Libere. De asemenea, va fi restricționat traficul rutier și în Pasajul Presei Libere, pe sensul de deplasare dinspre Piața Presei Libere către Arcul de Triumf, traficul rutier fiind dirijat prin breteaua care accede în Piața Montreal.

- între orele 07:00 – 15:00, va fi închisă total circulaţia (gradual, în funcție de momentul sosirii tehnicii militare pentru paradă ) pe Șos. Kiseleff între Piața Presei Libere şi intrarea în Piaţa Victoriei, până la semaforul care face legătura cu Bd. Aviatorilor și Str. Paris, pe străzile adiacente, precum și pe Str. Al. Constantinescu, între Bd. Mărăşti şi Arcul de Triumf, Bd. Mareşal Averescu între bd. Mărăşti şi Arcul de Triumf, Bd. Constantin Prezan, între Piaţa Arcul de Triumf şi Piaţa Charles de Gaulle, Str. Primo Nebiolo, Str. Arh. Ion Mincu, Str. Docenților și pe Str. Barbu Delavrancea. De asemenea, traficul rutier va fi restricționat temporar și pe Bd. Poligrafiei, Bd. Mărăști și Str. Clucerului, pe durata deplasării tehnicii și personalului.

- tot între orele 07:00 – 15.00, traficul rutier va fi restricționat temporar și pe următoarele artere: Str. Boiangiu Radu, Str. Serdarului, Str. Postelnicului, Str. Stolnicului, Str. Nicolae Racotă, Intrarea Șetrarului, Str. Paharnicului, Str. Pivnicerului, Bd. Beijing și Bd. Aviatorilor, banda I de circulație de la sensul giratoriu Monumentul Crucea Secolului până la Piața Charles de Gaulle, sensul de mers către Piața Charles de Gaulle;
- între orele 07:00 – 15:00, va fi închisă circulația și pe banda I de pe Bd. Ion Mihalache, ambele sensuri de mers, tronsonul cuprins între Bd. Nicolae Titulescu și intersecția cu Str. Turda.

De asemenea, pentru pregătirea Paradei militare se vor desfășura și următoarele activități:

 

- începând cu data de 29 noiembrie a.c., orele 09:00, până pe 01 decembrie a.c., orele 20.00, se va rezerva alveola stației S.T.B. din Piața Arcul de Triumf, sensul de mers dinspre Bd. Constantin Prezan către Piața Presei Libere.
- în data de 29 noiembrie, orele 16.00 până în data de 01 decembrie, orele 15.00, se va interzice staționarea autovehiculelor pe Aleea Pescăruș, între Intrarea Pescăruș si Restaurant Pescăruș, cât și în alveolele de pe Șos. Kiseleff, în zona Monumentului Infanteriei.
- în ziua de 30 noiembrie a.c., începând cu orele 12.00, până la data de 01 decembrie, orele 12.00, se va interzice staționare autovehiculelor în zona adiacentă Fântânii Zodiac, de la intrarea principală în Parcul Carol I.
- în ziua de 30 noiembrie a.c., începând cu ora 09.00, până pe 01 decembrie, ora 20.00, va fi restricționat traficul rutier pe str. A. Constantinescu, banda I, sensul de mers dinspre Arcul de Triumf către Mănăstirea Cașin și pe Șos. Kiseleff, banda I, pe sensul de mers dinspre Piața Presei Libere către Arcul de Triumf, și începând cu ora 14.00, benzile I și II, din Piața Arcului de Triumf sensul de mers dinspre Bd. Ctin. Prezan către Piața Presei Libere;
- în ziua de 29 noiembrie, orele 16.00, până în data de 01 decembrie, orele 15.00, se va restricționa traficul rutier pe Bd. Aviatorilor, pe banda I de circulație, dinspre Bd. Beijing către Str. Arh. I. Mincu și la necesitate, banda I pe sensul de mers dinspre Str. Arh. I. Mincu către Bd. Beijing, precum și pe breteaua adiacentă Bd. Aviatorilor, (respectiv Parcului Herăstrău), între rondul Pescăruș și Piața Charles de Gaulle.

Rute ocolitoare recomandate:

 

1. Șos. Bucureşti-Ploieşti – Piaţa Presei Libere – Piaţa Montreal – Bd. Mărăşti – Str. Alexandru Constantinescu – Piaţa Domenii – Bd. Ion Mihalache;
2. Sos. Bucureşti-Ploieşti – Piaţa Presei Libere – Piaţa Montreal – Bd. Mărăşti – Bd. Mareşal Averescu – Str. Turda – Podul Grant;
3. Piaţa Victoriei – Bd. Aviatorilor – Bd. Nicolae Caramfil – Bd. Aerogării – DN1;
4. Șos. Stefan cel Mare – Str. Barbu Văcărescu – Bd. Aerogării – D.N.1.

Solicităm conducătorilor auto să evite deplasarea în zona de desfăşurare a evenimentului, să circule cu maximă atenţie, să folosească rutele ocolitoare, să nu parcheze autovehiculele în apropierea zonelor restricţionate pentru circulaţie şi să opteze, în perioada menţionată, pentru transportul public de suprafaţă sau metrou.

De asemenea, solicităm respectarea semnalelor agenţilor de poliţie rutieră aflaţi în trafic pentru devierea acestuia.
Pietonilor le recomandăm să circule cu atenţie şi să traverseze strada numai prin locurile special amenajate.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.28