Parada de 1 Decembrie, în Piața Constituției

Primarul interimar al Bucureștiului, Ștefănel Dan Marin, a declarat, joi, că o variantă din ce în ce mai certă pentru desfășurarea paradei de 1 decembrie este Piața Constituției. 

"Rămâne Piața Constituției ca variantă din ce în ce mai certă. A existat până de curând posibilitatea să se desfășoare parada militară la Arcul de Triumf, dar nimeni nu a dorit să își asume responsabilitatea faptului că nu se va întâmpla absolut nimic cu monumentul. Lucrarea de la Arcul de Triumf stagnează", a spus Ștefănel-Dan Marin, la ședința CGMB de joi.

"În ultima perioadă, lucrarea a început ușor, ușor să se deruleze către ceea ce îmi doresc, ușor, ușor, pentru că încă de la bun început contractul a avut anumite hibe. (...) Sunt materiale care vor ajunge în țară în jurul datei de februarie 2016. Avem o mare problemă, pentru că dacă până pe 31 decembrie acele materiale nu vor fi aduse în țară va trebui să le suportăm din ban public, voi deschide o anchetă și voi solicita și organelor competente să deschidă o anchetă, astfel încât să vedem cine nu și-a făcut treaba și de ce pierdem bani europeni", a afirmat edilul interimar al Capitalei, potrivit Agerpres. Ștefănel-Dan Marin a precizat că a cerut ca toate materialele să sosească în țară până pe 31 decembrie, astfel încât măcar în proporție de 80% să se folosească bani europeni, iar suma ce va trebui suportată din bugetul Primăriei Capitalei să fie cât mai mică.

[citeste si]

"La Piața Sudului, în urma graficelor pe care le-am derulat ieri, se pare că a înțeles constructorul că trebuie să demareze toate procedurile terminării lucrării, astfel încât să ne încadrăm în termenul de 30 iunie 2016 pentru a nu se pierde bani europeni. Peste tot unde mă duc și unde există investiții pe bani europeni, le spun tuturor același lucru — dacă nu vă faceți treaba și vom pierde acei bani europeni voi declanșa ancheta", a adăugat el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel