PARADĂ 1 Decembrie 2019. Program la Alba Iulia

Paradă
Paradă

PARADĂ 1 Decembrie 2019. Un program variat, cu ceremonii militare, spectacole de reconstituire istorică, expoziţii, concerte, spectacole de teatru, lansări de carte şi multe alte evenimente, a fost pregătit de autorităţile din judeţ şi din Alba Iulia în cadrul 'Festivalului de România', denumirea sub care se desfăşoară manifestările organizate în 'Oraşul Marii Uniri' de Ziua Naţională.

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Alba, Ion Dumitrel, şi viceprimarul cu atribuţii de primar al municipiului Alba Iulia, Voicu Paul, au anunţat, într-o conferinţă comună de presă desfăşurată în urmă cu trei săptămâni la Sala Unirii, agenda 'Festivalului de România' - 'Primul an din noul secol'. Aceştia au lansat, totodată, şi o invitaţie către români pentru a veni la Alba Iulia la împlinirea a 101 ani de la actul istoric de la 1 Decembrie 1918.

PARADĂ 1 Decembrie 2019 la Alba Iulia

'Îi aşteptăm pe 1 Decembrie. Avem pregătite o mulţime de evenimente dedicate acestui moment important din istoria României', a afirmat Ion Dumitrel. Sâmbătă, 30 noiembrie, vor fi depuse coroane de flori la statuile lui Ionel Brătianu, Iuliu Maniu, Regilor Ferdinand şi Maria, voievodului Mihai Viteazul şi va fi arborat Drapelul Naţional în Piaţa Tricolorului. Tot sâmbătă sunt programate primele spectacole în clădirea nou renovată a Teatrului de Păpuşi 'Prichindel'. Casa de Cultură a Sindicatelor va găzdui proiecţia unui film istoric mut, 'Independenţa României', narator Irina Margareta Nistor. Tot în 30 noiembrie, seara, în Piaţa Cetăţii vor urca pe scenă Holograf, Cargo şi Viţa de vie. Ziua de 1 Decembrie va debuta cu o ceremonie militară de depunere de coroane şi jerbe de flori la Monumentul Unirii, urmată la Sala Unirii de primirea soliilor din cetăţile de scaun şi de citirea 'Rezoluţiunii Adunării Naţionale de la Alba Iulia'.

PARADĂ 1 Decembrie 2019 la Alba Iulia

Ca în fiecare an vor avea loc un Te Deum la Catedrala Reîntregirii şi o defilare de trupe şi tehnică militară, ceremonie militară despre care însă nu au fost oferite detalii. Nici în acest an nu va lipsi masa populară, urmând să fie pregătite 10.000 de porţii, a menţionat Voicu Paul. Artişti cunoscuţi vor susţine, în aer liber, un spectacol folcloric, intitulat 'Cânt şi suflet românesc', iar la Casa de Cultură a Sindicatelor va fi un concert omagial dedicat Mariei Tănase. Puncte de atracţie vor fi şi spectacolele de reconstituire istorică - 'Intrarea Armatei Române în Alba Iulia', 'Retragerea Armatei Române cu torţe', precum şi spectacolul de artificii.

PARADĂ 1 Decembrie 2019 la Alba Iulia

Un concert 'Sensor' va încheia manifestările de la Alba Iulia dedicate Zilei Naţionale a României. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel