Paradă 1 Decembrie 2019, Bucureşti. MApN, anunţ oficial. Program repetiţii

Paradă
Paradă

Ministerul Apărării vine cu informaţii despre parada de 1 Decembrie care va avea loc la Bucureşti. 

Aproximativ 4.000 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii și Administrația Națională a Penitenciarelor, din care 500 militari din peste 20 de țări aliate sau partenere, aproximativ 200 de mijloace tehnice și peste 50 de aeronave, vor participa duminică, 1 Decembrie, începând cu ora 11.00, la Parada Militară Națională organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României, în Piaţa Arcul de Triumf din Bucureşti.

Tot în Bucureşti va avea loc duminică, 1 Decembrie, începând cu ora 9.00, o ceremonie militară și religioasă de depuneri de coroane şi jerbe de flori la Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol I. Cu prilejul Zilei de 1 Decembrie, reprezentanţi ai Armatei României vor participa, la solicitarea şi cu sprijinul autorităţilor locale, la pregătirea, organizarea şi desfăşurarea de ceremonii militare şi religioase de depunere de coroane de flori, întâlniri cu militari veterani și veterani de război, defilări și expoziții de tehnică militară de luptă și armament, în unele garnizoane în care sunt dislocate mari unităţi şi unităţi militare.

Cu ocazia Zilei Naţionale, Drapelul naţional va fi arborat în toate instituţiile militare din ţară, iar la bordul navelor maritime şi fluviale se va ridica Marele Pavoaz. Militarii aflaţi în misiune în teatrele de operaţii din Afganistan, Balcanii de Vest și Mali, precum și cei aflați în misiune în Polonia, desfăşoară ceremonii militare şi activităţi specifice cu ocazia Zilei Naţionale.

Programul repetiţiilor


Repetiţiile pentru Parada militară deschise reprezentanților mass-media vor avea loc după următorul program:

- miercuri, 27 noiembrie, de la ora 09.45, la Terenul de instrucție Ghencea (acces din Șoseaua Antiaeriană nr. 4-6, începând cu ora 9.00). Precizăm că antrenamentul din data de 29 noiembrie a fost anulat.

- sâmbătă, 30 noiembrie, de la ora 09.00, în Piaţa Arcul de Triumf. Precizăm că antrenamentul din data de 23 noiembrie a fost anulat.

Jurnaliştii acreditați la eveniment vor avea duminică, 1 Decembrie, acces pietonal doar prin Bulevardul Constantin Prezan (Piaţa Charles de Gaulle) până la ora 09.00.

Folosirea dronelor (Remotely Piloted Aircraft Systems - RPAS) în spaţiul aerian unde se desfăşoară manifestările dedicate Zilei Naţionale este interzisă, conform prevederilor articolului 12 din Hotărârea de Guvern nr. 912/2010.

Pentru buna desfăşurare a Paradei militare organizate cu ocazia Zilei Naţionale a României, Brigada Rutieră Bucureşti va dispune măsuri pentru asigurarea fluenței în trafic și informarea conducătorilor auto asupra restricțiilor rutiere pe arterele care converg către Piaţa Arcul de Triumf, pentru zilele de 30 noiembrie și 1 decembrie.

Recomandăm publicului spectator să vină la Paradă fără bagaje voluminoase.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel