Papa Francisc, vizită în România. Mesaj de la Vatican

Denisa Zamfir / 11 ian 2019 / 14:10 Salveaza PDF Comentarii
Papa Francisc
Descriere foto: Papa Francisc

Papa Francisc va face o călătorie apostolică în România la sfârşitul lunii mai şi începutul lunii iunie, a anunţat vineri Vaticanul, citat de Vatican News.

Vizita a fost anunţată şi de Administraţia Prezidenţială. "Primind invitaţia preşedintelui României, a autorităţilor statului şi a Bisericii Catolice din România, Sanctitatea Sa Papa Francisc va întreprinde o Vizită Apostolică în ţară noastră în perioada 31 mai-2 iunie 2019", se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale difuzat vineri.

Potrivit sursei citate, cu această ocazie, Papa Francisc va vizita oraşele Bucureşti, Iaşi şi Blaj şi sanctuarul marian de la Şumuleu Ciuc.

Agenţia EFE scrie că Vaticanul a comunicat şi tema acestei călătorii - "Să mergem împreună" - fiind aceeaşi pe care Ioan Paul al II-lea a ales-o în timpul vizitei sale în 1999. Francisc va călători în România pentru a "invita la unitate şi pentru a confirma credinţa", conform notei de prezentare a temei călătoriei, citată de agenţia spaniolă de presă.

Când va fi publicat programul detaliat al vizitei

 

Programul detaliat al vizitei Papei în România va fi publicat la o dată ulterioară.

Anunţul acestui voiaj papal vine la o lună după cel privind o altă călătorie în regiune a Suveranului Pontif, între 5 şi 7 mai, în Bulgaria şi Macedonia, alte două ţări majoritar ortodoxe, la fel ca România, scrie AFP.

Sfântul Părinte, în vârstă de 82 de ani, are o agendă extrem de încărcată pentru lunile următoare. El este aşteptat în Panama între 22 şi 27 ianuarie pentru Ziua Mondială a Tineretului, apoi în Emiratele Arabe Unite între 3 şi 5 februarie. Papa se va deplasa în Maroc la sfârşitul lunii martie (30 şi 31 martie), apoi la începutul lunii mai în Bulgaria şi Macedonia.

Pentru restul anului 2019, Francisc şi-a anunţat în septembrie intenţia de a călători în Japonia, iar o călătorie în Madagascar este, de asemenea, în pregătire.

Alegerea acestor ţări consolidează imaginea Papei de susţinător al dialogului cu alte confesiuni creştine şi alte religii, scrie AFP.

Vezi și: Papa Francisc, vizită în România. Chirieac: Mai important decât alegerile prezidențiale


Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26