Papa Francisc, încheiere vizită Irlanda: Iertare pentru abuzurile clerului

Papa Francisc, semnal de alarmă. Apel pentru întreaga lume
Papa Francisc, semnal de alarmă. Apel pentru întreaga lume

Papa Francisc şi-a încheiat duminică vizita de două zile în Irlanda prilejuită de cea de-a IX-a Întâlnire Mondială a Familiilor 2018, marcată de problema abuzurilor comise împotriva minorilor şi femeilor de membri ai clerului din această ţară timp de mai multe decenii.

Avionul companiei irlandeze Aer Lingus care l-a transportat pe papă la Roma a decolat la orele 17:45 GMT de pe aeroportul din Dublin, după o scurtă ceremonie de despărţire la care au participat premierul irlandez, Leo Varadkar, şi un grup de înalţi prelaţi. Cu câteva ore înainte, papa Francisc a cerut din nou iertare pentru abuzurile comise de preoţi, de instituţiile religioase şi de ierarhia bisericii irlandeze. El a reiterat acest lucru în faţa a peste 300.000 de persoane, reunite în Phoenix Park din capitală pentru a asista la liturghia de închidere a Întâlnirii Mondiale a Familiilor 2018.

Mea culpa pentru abuzuri

Înainte de a începe euharistia papa a citit un mesaj de 'mea culpa' pentru abuzurile de putere, conştiinţă şi sexuale comise de Biserica din Irlanda. La încheierea liturghiei s-a anunţat că viitoarea Întâlnire Mondială a Familiilor va avea loc la Roma, în 2021, potrivit anunţului făcut de cardinalul Kevin Farrell. Roma - mai concret Vatican - este oraşul ales pentru a celebra aceste eveniment creat de papa Ioan Paul al II-lea şi care se organizează din trei în trei ani. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel