Papa Francisc NU are coronavirus. Rezultat TEST

Papa Francisc
Papa Francisc

Sanctitatea Sa, Papa Francisc,  nu are coronavirus, conform ultimului test care i-a fost făcut. 

Papa Francisc, care şi-a anulat pentru prima dată de la alegerea sa la conducerea Bisericii Catolice participarea la o tradiţională reculegere spirituală, organizată alături de alţi prelaţi din Curia în Ariccia, la sud de Roma, din cauza unei răceli, a fost testat negativ pentru coronavirus, a raportat marţi publicaţia italiană Il Messaggero, citată de Reuters.

Purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Matteo Bruni, a declarat că nu comentează imediat asupra acestei informaţii.

"Din păcate, o răceală mă obligă să nu particip în acest an la reculegerea de Postul Paştelui. Îmi voi continua reculegerea aici", declarase papa Francisc.

Mai multe audienţe, anulate

Liderul romano-catolic, în vârstă de 83 de ani, căruia i-a fost extirpată o parte dintr-un plămân în tinereţe, în jurul vârstei de 20 de ani, din cauza unei afecţiuni respiratorii, şi-a anulat mai multe audienţe săptămâna trecută. Papa Francisc a apărut duminică pentru prima oară în public după 'o uşoară indispoziţie' anunţată de Vatican.

Suveranul pontif şi-a făcut apariţia la o fereastră a Palatului Apostolic din Vatican pentru a se adresa miilor de credincioşi reuniţi în piaţa Sfântul Petru cu ocazia mesajului şi binecuvântării papale din fiecare duminică. Aceasta a fost prima apariţie publică a papei Francisc după slujba organizată de Miercurea Cenuşii la Roma, pe durata căreia înaltul prelat a tuşit şi a strănutat de mai multe ori.

În timpul mesajului său rostit duminică de la fereastra Palatului Apostolic, papa Francisc a mai tuşit de câteva ori şi părea că avea căile nazale înfundate. Italia se confruntă cu cea mai gravă epidemie de Covid-19 din Europa, soldată până în prezent cu 52 de morţi şi peste 2.000 de cazuri de infectare, scrie Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel