Papa Francisc face un anunț istoric: Femeile pot fi diacon

Papa Francisc a afirmat că va crea o comisie care să analizeze posibilitatea ca şi femeile să poată deveni diaconi în Biserica Catolică, având astfel dreptul - deţinut exclusiv de bărbaţi în prezent - de a sluji la anumite evenimente, cum ar fi botezul şi căsătoria, anunţă EFE şi AFP.

"Cred că da, ar fi bine pentru Biserică să clarifice această problemă. Sunt de acord. Voi acţiona pentru a se face ceva în acest sens", a afirmat Jorge Bergoglio, în cursul unei audienţe acordate unui grup de 900 de călugăriţe din Uniunea Internaţională a Stareţelor.

Răspunzând unei întrebări adresate de una dintre participantele la întâlnire, el a spus că, în urmă cu ceva timp, a discutat cu un profesor înţelept în legătură cu femeile diacon 'din primele secole ale Bisericii, dar nu se ştie ce rol jucau cu adevărat. Totodată, el a acceptat propunerea făcută de călugăriţă în legătură cu înfiinţarea unei comisii care să studieze dacă este bine ca şi femeile să poată fi diaconi. Mi se pare util ca o comisie să clarifice aceste lucruri, a menţionat Papa.

În Biserica Catolică, diaconii pot rosti părţi din slujba religioasă, oficia la botezuri, nunţi şi înmormântări. În schimb, numai preoţii pot da împărtăşania şi asculta spovedania credincioşilor. Calitatea de diacon a fost mult timp o etapă spre preoţie, dar Conciliul Vatican II a restabilit diaconatul permanent, accesibil şi unor bărbaţi căsătoriţi, care acoperă adesea lipsa de preoţi sau îi asistă când sunt foarte ocupaţi, precizează AFP, scrie agerpres.ro.

Papa Francisc şi-a exprimat de mai multe ori dorinţa de a îndrepta inegalitatea flagrantă dintre bărbaţi şi femei în cadrul Bisericii Catolice, dar până în prezent a luat prea puţine măsuri concrete în acest sens. Suveranul pontif a reafirmat recent, de altfel, că nu se pune problema ca femeile să devină preoţi, arătând că predecesorii săi şi îndeosebi Papa Ioan Paul al II-lea au analizat îndelung această propunere, la care au răspuns în cele din urmă negativ, încheie AFP.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel