Antrenorul echipei de fotbal Dinamo Moscova, românul Dan Petrescu, a trăit momente înspăimântătoare vineri, când un grup de necunoscuți a intrat peste echipa sa în cantonament și a început să tragă cu pistoale de paintball în jucători.
La antrenamentul de joi dimineață, Dan Petrescu și echipa sa au avut parte de o surpriză neplăcută din partea unor suporteri nemulțumiți. Câteva persoane au intrat pe terenul din Novogorsk și au început să tragă cu vopsea, principalele ținte fiind stranierii echipei, Noboa, Kuranyi și Dzsudszak. Au urmat momente de panică, după care atacatorii au dispărut. Antrenorul român s-a văzut nevoit să întrerupă antrenamentul. Gestul persoanelor este greu de explicat, mai ales că spre deosebire de primele etape, când a suferit înfrângeri mult contestate, Dinamo Moscova a reușit să se restabilizeze, obținând câteva victorii importante. Mijlocașul echipei din Rusia, Alan Gatagov, se declară încă în stare de șoc și spune suporterii ar trebui să îi încurajeze, nu să-i atace. "Nu mai am cuvinte. Ce ar trebui să facem? Să ne angajăm fiecare jucător agenți de pază? Am fost împușcat în ceafă, mai mulți jucători au fost victimele împușcăturilor. Pe moment, nici nu am realizat ce se intâmplă. Fanii ar trebui să ne incurajeze, nu să facă astfel de lucruri. Sunt încă în stare de șoc, am un copil mic acasă, cu toții avem familii. Dacă cineva era rănit mai serios?," a spus Gatagov pentru R-sport.
Site-ul oficial al echipei Dinamo Moscova a anunțat că va depune plângere la poliție, având drept dovadă imaginile surprinse de camerele de supraveghere. Acțiunea celor care au pătruns în cantonament cu pistoalele de paintball este drastic condamnată de echipa rusă, care nu înțelege de ce aceste manifestări au loc, acum când grupul lui Dan Petrescu a început să câștige puncte în campionat, depășind perioada nefastă din primele meciuri. "E un gest revoltător! Mai mulți suporteri au pătruns în cantonament și au tras cu bile de paintball în jucători! Acești oameni nu au legătură cu suporterii adevărați ai clubului, cu care am discutat în urmă cu câteva etape. De atunci echipa a câștigat puncte și a reușit să depășească perioada de meciuri fără puncte câștigate de la startul sezonului. O să dăm toate informațiile necesare către polițiști, cerem să se ia măsuri,” se arată pe site-ul echipei din Moscova.
Fanii lui Dinamo Moscova s-au văzut nevoiți să se apere cu un comunicat oficial postat pe site-ul clubului, în care numesc incidentul de joi ”o acțiune criminală” și neagă vreo implicare în acesta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu