Panama Papers/ Premier vizat, gest șocant în timpul unui interviu- VIDEO

Lumea este zguduită de o scurgere de documente care aparțin firmei Mossack Fonseca, cu sediul central în Panama. Este a patra firmă la nivel mondial de avocatură offshore.

VEZI AICI MAI MULT: Panama Papers. Scurgeri masive de documente: Secretele financiare ale bogaților lumii- Filiera românească

Vizat de dezvăluirile din documentele scurse este și Sigmundur Gunnlaugsson, prim-ministrul Islandei. După ce documentele au fost scurse în presă și totul a fost făcut public, premierul Islandei acorda un interviu, în timpul căruia a fost întrebat despre Panama Papers. Inițial, prim-ministrul a răspuns că a declarat totul autorităților fiscale cu privire la compania Wintris, apoi, la insistențele jurnalistului, el s-a ridicat și a părăsit locul unde acorda un interviu televiziunii suedeze SVT.

"Ce face încercați să faceți? E total nepotrivit", a întrebat revoltat premierul Islandei.

Potrivit documentelor, prim-ministrul Sigmundur David Gunnlaugsson şi soţia sa au deţinut în secret o companie offshore care a investit milioane de dolari în obligaţiuni, în timp ce ţara lor se confrunta cu criza financiară. Când David Gunnlaugsson a devenit premierul Islandei, în 2013, ascundea un secret care i-ar fi putut afectat cariera politică. El şi soţia sa au împărţit acţionariatul unei companii offshore din Insulele Virgine Britanice încă din 2009 când Gunnlaugsson a intrat în Parlament. Câteva luni mai târziu el şi-a vândut acţiunile soţiei pentru un dolar. Compania lor a deţinut obligaţiuni care valorau iniţial milioane de dolari în trei banci gigant din Islanda. Acestea au intrat în colaps în timpul crizei financiare globale din 2008, iar compania sa a devenit creditor în dosare de insolvenţă. Guvernul condus de Gunnlaugsson a negociat anul trecut un acord cu creditorii, fără a dezvălui însă miza financiară a familiei sale. Gunnlaugsson a refuzat să recunoască dacă interesele familiei sale i-au influenţat sau nu deciziile, scrie Digi24.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel