Palmă pentru SUA. Ambasadorul Iranului în România: Pentru a se întoarce la masa negocierilor

Donald Trump
Donald Trump

Ambasadorul Iranului în România este de părere că SUA avea nevoie de o palmă pentru a se întoarce la masa negocierilor cu Iranul. 

Morteza Abutalebi, ambasadorul Iranului la București, a declarat, vineri, că SUA "avea nevoie de o palmă pentru a se întoarce la masa negocierilor". Acesta a transmis că orice forță a SUA care a fost declarată de Iran ca fiind teroristă și care va ataca statul, va primi un răspuns pe măsură, scrie Mediafax. 

"Orice fel de acțiune întreprinsă de autoritățile SUA ar putea primi o reacție din partea Iran. (...) În Iran am declarat ca fiind teroriste comandamentul CENTCOM (comandamentul central al SUA-n.r.) și Pentagonul. Considerăm că este de datoria noastră să luptăm împotriva terorismului în orice formă a sa. Teroriștii trebuie să știe dacă vor întreprinde demersuri împotriva oamenilor din regiune și din lume vor trebui să se confrunte cu noi. Am arătat în ceea ce privește urmărirea teroriștilor am demostrat că mână noastră îi poate ajunge în orice colț al lumii. Orice forță a SUA care a fost declarată de către autoritățile și legislația iraniană ca fiind teroristă, dacă va ataca interesele Iranului, atunci va fi atacată", a declarat Morteza Abutalebi într-o conferință de presă la Ambasada Iranului de la București.

O ”palmă” din partea Iranului

Acesta a acuzat că SUA nu a respectat acordul nuclear când a ieșit din el și avea nevoie "de o palmă" din partea Iranului, "palmă" pe care nu o primise din al Doilea Război Mondial.

"SUA nu a acționat conform acordului nuclear. Cum cineva care nu acționează conform propriilor lucruri pe care și le-a asumat, cum poate pune precondiții? Se pare că avea nevoie de o palmă din partea Iranului pentru a se întoarce la masa negocierilor. Avea nevoie de această palmă, deoarece iranienii în negocieri nu pierd. De la al doilea Război Mondial încoace nimeni nu dădu-se o asemenea palmă SUA. Sperăm că i-a durut îndeajuns astfel încât să se întoarcă la a fi raționali", a spus Morteza Abutalebi.

A fost ucis în misiune

Oficialul a explicat că generalul Qassem Soleimani, când a fost ucis, se afla într-o misiune pentru a livra un mesaj privind relațiile dintre Iran și Arabia Saudită către premierul irakian.

"Ați văzut în știrile oficiale, prim-ministru irakian a anunțat faptul că în dimineața în care comandantul iranian se afla în Irak și a fost martirizat, prim-ministrul a a spus că «acesta venise să îmi aducă mie un mesaj». (...) Nu cunosc conținutul acestui mesaj, însă prim-ministrul irakian a anunțat că mesajul era un răspuns pe care îl aducea din partea Republicii islamice Iran și care era legat o chestiune discutată înainte și care privea legăturile dintre Iran și Arabia Saudită. Noi în diplomație avem canale diferite prin care se efectuează acest schimb de mesaje. (...) Mesajele pot fi uneori transferate prin președinți, prim-miniștri, anumiți reprezentanți speciali și intermediul ambasadorilor. În lumea diplomatică avem foarte multe canale de a face acest schimb de mesaje. Nu cred că trebuie să existe dubii și să existe întrebări în acest caz de ce mesajul nu a fost dat prin intermediul unui înalt reprezentant politic al Iranului, cum ar fi fost echivalentul prim-ministrului", a spus Morteza Abutalebi.

Relații tensionate SUA - Iran

Relațiile între SUA și Iran sunt extrem de tensionate după ce armata americană l-a ucis vineri dimineaţă, în capitala Irakului, Bagdad, pe generalul Qassem Soleimani, comandantul Forţei Quds din cadrul Gardienilor Revoluţiei din Iran.

Ca reacție, Iranul a lansat atacuri cu rachete asupra forțelor conduse de SUA în Irak la primele ore ale dimineții de miercuri, „ca represalii pentru atacul cu drone americane" asupra unui comandant iranian a cărui moarte a stârnit temeri privind un război mai lung în Orientul Mijlociu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel