Palatul Primăverii, reședința soților Ceaușescu, se deschide publicului

Palatul Primăverii, reşedinţa soţilor Ceauşescu, se va deschide, în curând, publicului, la propunerea echipei Ministerului pentru Consultare Publică şi Dialog Civic. Potrivit unui comunicat de presă al Ministerul pentru Consultare Publică şi Dialog Civic, sâmbătă, 12 martie este posibilă intrarea a unui număr de 300 de persoane, dar cu o programare anterioară pe site-ul [email protected].

UPDATE: Regia Autonomă Administația Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) și Secretariatul General al Guvernului (SGG), în coordonarea Vicepremierului Vasile Dâncu, deschid publicului, sâmbătă 12 martie a.c., începând cu orele 10:00, la propunerea Ministerului pentru Consultare Publică și Dialog Civic (MCPDC): Expoziția Permanentă: Palatul Primăverii, fosta reședință a familiei Ceaușescu. Acest eveniment se înscrie în campania Dreptul tău de a cunoaște (Sunhine Week, săptămână datelor deschise și a accesului la informații/arhive care se celebreaza la nivel internațional).

Programul de vizite, în această primă zi, ocazionată de includerea locației în circuitul turistic, va fi până la orele 17:00. Intrarea în prima zi de vizitare este gratuită.

Având în vedere suprafața vizitabilă și pentru o bună organizare a programului vizitatorilor noștri, în data de 12 martie un număr maxim de 300 de persoane (exclusiv reprezentanții presei) vor putea fi primite în incintă. Adresa locației este: Bdul Primăverii nr. 50.

Rugăm persoanele interesate de vizitarea Expoziției Permanente să intre pe site-ul: www.palatulprimaverii.ro, iar pentru programări să trimită un email pe adresa: [email protected], precizând numele, prenumele și un număr de telefon. Organizatorii (reprezentanții RA-APPS) vor confirma primirea mesajului de înscriere și numai în baza acestei confirmări, persoanele vor putea intra în vizită, în cursul zilei de sâmbătă, 12 martie a.c. După ziua inaugurării, programul cu publicul va fi reluat sâmbătă, 19 martie a.c., orele 10:00 conform detaliilor ce vor fi prezentate de către organizatori.

Știrea inițială:

"Palatul Primăverii, reşedinţa soţilor Ceauşescu - în curând nu numai pentru acţiuni de protocol, ci deschisă publicului, cel care are tot dreptul să vadă o parte importantă aparţinând istoriei acestei ţări. În Bucureşti, pe Primăverii nr. 50, se află vila cu aceeaşi denumire, casa în care Elena şi Nicolae Ceauşescu, alături de copiii acestora, Nicu, Zoe şi Valentin, au locuit în ultimii 25 de ani din viaţă", potrivit unei postări pe pagina de Facebook a ministerului, citează Agerpres

Casa, construită în perioada 1964-1965, după indicaţiile celor doi soţi, are peste 80 de încăperi, inclusiv sală de cinema, piscină şi un impresionat dressing room, precizează sursa citată. După decembrie 1989, în vila de protocol, administrată de RA-APPS, au fost primite o serie de delegaţii oficiale din ţară şi din străinătate. La reşedinţa soţilor Ceauşescu, urmează să fie inaugurată expoziţia permanentă "Palatul Primăverii".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel